PERFORMANȚĂ EXTRAODINARĂ pentru sportul din România! Robert Glinţă a luat bronzul la Campionatele Europene, la 100 m spate

PERFORMANȚĂ EXTRAODINARĂ pentru sportul din România! Robert Glinţă a luat bronzul la Campionatele Europene, la 100 m spate

Robert Glinţă a cucerit medalia de bronz în proba de 100 m spate, vineri, la Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 m), de la Copenhaga.

Sportivul român a înotat în 49 sec 99/100. Aurul a fost câştigat de rusul Kliment Kolesnikov (17 ani), în 48 sec 99/100, iar argintul a revenit italianului Simone Sabbioni, în 49 sec 68/100, scrie Agerpres. 

Glinţă, sportiv legitimat la CS Dinamo, a stabilit cu această ocazie şi un nou record naţional al probei, doborând performanţa realizată joi, în semifinale, 50 sec 30/100. Şi vechiul record fusese stabilit de Glinţă, în 3 decembrie 2015, la Netanya (Israel), 50 sec 77/100. 

Robert Glinţă (21 ani) a fost campion mondial de juniori la 100 m spate, stabilind şi un record mondial al probei la juniori, 50 sec 77/100.

Ne puteți urmări și pe Google News