Zeci de percheziţii în Argeş vizând tăieri ilegale de arbori

Zeci de percheziţii în Argeş vizând tăieri ilegale de arbori

Poliţiştii argeşeni fac, astăzi, 40 de percheziţii la locuinţele unor personae suspectate că au tăiat şi exploatat ilegal de arbori, anchetatorii stabilind, până în prezent, că suspecţii au tăiat peste 5.000 de copaci a căror valoare depăşeşte 160.000 de lei, informează RTV.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Argeş, poliţiştii sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, fac, astăzi dimineaţă, 40 de percheziţii domiciliare în comunele Bughea deSus, Albeştii de Muscel şi Rucăr la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, tăinuire la furt de arbori şi complicitate la furt de arbori. În acest dosar anchetatorii suspectează că, începând din octombrie anul trecut şi până în prezent, suspecţii ar fi tăiat ilegal peste 5.200 de copaci, reprezentând aproximativ 1.235 de metri cubi de lemn în valoare de peste 163.000 de lei. Masa lemnoasă era transportată, prelucrată şi introdusă în circuitul comercial. Un număr de 39 de persoane vor fi conduse la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung pentru audieri. La percheziţii participă şi specialişti de la Direcţia Operaţiuni Speciale, precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News