Pe Prunea îl paşte, azi, demiterea

Pe Prunea îl paşte, azi, demiterea

Fostul portar este cercetat de procurorii DNA şi „săpat” din interiorul FRF.

Florin Prunea, directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale din cadrul FRF, ar putea fi dat afară astăzi, în şedinţa Comitetului Executiv al federaţiei. Fostul internaţional este învinuit de luare de mită şi trafic de influenţă în dosarul „Penescu”, dar este „lucrat” puternic şi din interiorul „Casei Fotbalului”.   Hârtia care anunţa că Prunea este urmărit penal a ajuns la „Casa Fotbalului” încă din 28 mai şi, deşi a trecut aproape o lună de când s-a aflat că nu mai are voie să exercite funcţia de „ministru de externe”, nimeni n-a scos o vorbă. Teoretic, tăcerea păstrată în jurul acelui act trimis de DNA la FRF a avut ca scop apărarea oficialului. Într-un comunicat publicat ieri pe site-ul federaţiei se arată că Prunea a intrat în concediu fără plată pentru a nu-şi mai îndeplini rolul de director al Departamentului de RelaţiiInternaţionale.

„Încondiţiile în care oficialii FRF şi toţi cetăţenii României sunt egali în faţa legii, până în momentul pronunţării unei sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile, există, în toate cazurile, prezumţia de nevinovăţie”, se mai arată în comunicat. Forţat să plece? În lumea fotbalului se vorbeşte şi despre un alt scenariu. Se pare că apariţia hârtiei care arată calitatea de învinuit a lui Prunea cu doar două zile înainte de ultima şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, programată astăzi, de la ora 11.00, nu este tocmai întâmplătoare. Prunea ar urma să fie strâns cu uşa pentru a-şi da demisia sau, dacă nu cedează, să se supună la vot demiterea sa.

Ultimele evenimente lasă loc la destule speculaţii pe această temă. „Am primit hârtia de la DNA, care anunţă că Prunea este învinuit. Dacă i se va schimba calitatea din învinuit în acuzat, va trebui să luăm măsurile care se impun”, a spus Mircea Sandu. Dumitru Dragomir , adversar declarat al lui Prunea, pune şi mai multă presiune. „Trebuie să se ia în discuţie eliberarea din funcţie a lui Prunea. Dacă Sandu nu face asta, va plăti cu postul lui!”, a tunat „Corleone”. Lupescu, un lup singuratic Posibila demisie sau demitere a lui Prunea are o miză uriaşă. Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF, va rămâne fără omul despre care a declarat că „e singurul în care am încredere totală. Aş trece şi prin foc cu el”. Prunea era unul dintre cei mai vocali şefi din cadrul FRF. Mircea Sandu vrea la rândul lui să scape de „lupii tineri” din federaţie, după ce Lupescu şi-a anunţat intenţia de a candida la şefia FRF.  PRESIUNE

Fostul internaţional s-a ascuns în casă   După ce anchetatorii i-au atribuit statutul de învinuit oficial în dosarul „Penescu”, Florin Prunea a lăsat impresia că nu mai doreşte să intre în contact cu exteriorul, până la clarificarea delicatei sale situaţii. Prunea este primul fotbalist din Generaţia de Aur luat la puricat de procurorii DNA. Mâncare la pachet

„Eroul de la Cardiff” a stat ieri, pe toată durata zilei, închis în casă, refuzând dialogul cu reporterii EVZ care i-au bătut prima oară la poartă în jurul orei 10.30. Teama că ora era prea matinală pentru o zi de duminică ne-a fost spulberată de un vecin pus pe glume: „Lăsaţi, că mascaţii vor veni şi mai devreme decât aţi venit voi!”.

Doar soţia fostului fotbalist, Lidia, a părăsit vila pentru a merge la piaţă. În jurul prânzului, familia Prunea a primit mâncare la pachet de la o apropiată a familei Lăcătuş (femeia conducea o maşină care-i aparţine Marianei Lăcătuş, nevasta fostului antrenor de la Steaua). Lăcătuş are casa în acelaşi cartier, la doar câţiva metri distanţă de cea în care locuieşte Prunea. Locuinţa familiei Prunea este păzită de o firmă specializată, iar două camere de luat vederi nu lasă să le scape nimic din ceea ce se petrece în curtea interioară. „Nu-mi dau demisia”

„Cine sunteţi voi să vă dau raportul? Nu vreau să vorbesc cu nimeni acum. Nu-mi dau demisia de la federaţie, sunt în concediu de odihnă”, ne-a transmis Florin Prunea, contactat, în cele din urmă, telefonic. Prunea s-a uitat apoi lung pe fereastră, renunţând şi la obişnuitul grătar de duminică. Dacă pe vremuri fostul internaţional era un personaj sociabil, mereu cu zâmbetul pe buze, necazurile provocate de procurorii DNA l-au transformat într-o persoană suspicioasă şi greu abordabilă. (Cristian Delcea, Daniel Conţescu) 

APĂSĂTOR. În curtea casei lui Prunea nu mişcă nici musca Foto: Arhiva EVZ

REACŢII

„Dacă Sandu nu-l demite, Prunea va fi demis de la FRF! Să plece!”
Dumitru Dragomir, preşedintele LPF
„Am stat şase ani în cameră cu «Cioara». E deştept şi cinstit.”
Gheorghe Mihali, fost internaţional

Ne puteți urmări și pe Google News