Pe ce loc se află Ion Țiriac în lista miliardarilor planetei și la ce valoare se ridică averea sa. Perioada pandemiei i-a adus numai câștiguri
- Iulia Moraru
- 5 aprilie 2023, 18:54
Ion Țiriac a fost inclus de publicația america Forbes pe lista celor mai bogați oameni ai planetei. Averea cumulată a tuturor celor incluși se ridică la 12,3 trilioane de dolari.
Ion Țiriac e printre românii cu cea mai mare avere. El a cunoscut o urcare considerabilă în clasamentul miliardarilor, cu circa 300 de locuri, pozitionându-se astfel pe poziția 1.516. Miliardarul român a depășit-o astfel pe Rihanna, dar s-a clasat sub rapperul Jay Z.
La ce sumă se ridică averea lui Ion Țiriac
În topul Forbes sunt incluși 2.640 de miliardari. Potrivit acestuia, averea lui Ion Țiriac se ridică la valoarea de două miliarde de dolari. Se cunoaște faptul că miliardarul are mai multe afaceri în domeniul auto, financiar, investiții și imobiliare, potrivit prosport.ro.
La începutul acestui an, același top, al miliardarilor români, arăta că Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, l-au detronat pe Ion Țiriac. Aceștia au o avere estimată la 13 miliarde de lei și au urcat pe locul întâi al topului alcătuit de revista economică.
În topul celor mai bogați români se află 26 de miliardari în lei, cu opt mai mulți față de 2021. Averea acumulată depășește suma de 84 de miliarde de lei, în creștere cu aproape 20 de miliarde de lei în comparație cu 2021.
Miliardarul face mereu gesturi de caritate
De asemenea, Țiriac împreună cu familia sa este implicat în mai multe acțiuni caritabile. Spre exemplu, Fundația Țiriac a decis să doneze victimelor afectate de cutremurul din Turcia suma de un milion de euro. Banii au fost donați pentru reconstrucția unui sat afectat de teribilul seism.
„Fundația Țiriac a decis să mărească bugetul de donații pentru anul 2023, luând în considerare tragedia suferită de vecinii noștri turci în această lună. Vom continua sprijinul neîntrerupt pentru România din ultimii 30 de ani, dar am decis și să ajutăm și la reconstruirea unui sat afectat de cutremure.
Continuăm să donăm o parte semnificativă a venituri cauzelor noastre din România, dar uneori frații și surorile din alte țări au nevoie urgentă de ajutor. În fața unor tragedii, finanțele nu vor fi niciodată un obstacol pentru cauza noastră. Gândurile, rugăciunile și fondurile noastre se îndreaptă acum spre Turcia”, a transmis atunci Alexandru Țiriac.