PDL îl sprijină pe Oprescu în finalizarea proiectelor existente
- Adam Popescu
- 18 iunie 2008, 20:00
Vicepreşedintele PDL Liviu Negoiţă a declarat, astăzi, că partidul din care face parte îl va sprijini pe noul primarul general în finalizarea proiector începute în Bucureşti, dar şi a celor pe care acesta le va propune CGMB, cu condiţia să fie realiste şi în niciun caz fanteziste. Negoiţă a mai arătat că, pe majoritatea găsită în CGMB, între PDL şi PNG, democrat-liberalii sunt dispuşi să accepte "orice sprijin din partea partidelor care au intrat în Consiliu, în folosul bucureştenilor". "Vreau să îi asigur pe bucureşteni, cu toată onestitatea, că, deşi nu am câştigat fotoliul de primarul general, noi, PDL, vom continua prin majoritatea pe care am format-o, PDL-PNG, finalizarea proiectelor începute", a anunţat Liviu Negoiţă, arătând că PDL deţine 24 de mandate din 55 în Consiliul General.
"Aşa cum aţi văzut, PSD şi PNL şi-au propus izolarea PDL, drept pentru care politica pe care o vor face în Consiliu îi priveşte. PSD i-a mai izolat o dată pe bucureşteni în perioada 2000-2004. Avem obligaţia ca partidul care are cele mai multe mandate să valorificăm acest drept şi trebuie să găsim formula unei majorităţi necesare adoptării acestor hotărâri în Consiliul General", a mai spus el, adăugând că majoritatea
PDL-PNG reprezintă "garanţia cotinuării proiectelor începute în Bucureşti".
Întrebat dacă PDL a avut discuţii cu PNL privind colaborarea în CGMB, Liviu Negoiţă a afirmat că liderii PNL "au declarat că doresc izolarea PDL".
"De altfel, în istoria recentă a PNL regăsim o apropiere de necontestat între PSD, PNL, PC, UDMR, toţi ceilalţi care s-au coalizat împotriva PDL. Ei sunt într-o altă coaliţie, nu cu noi", a explicat el.
"Pe proiectul nostru pe care l-am susţinut în campanie, «Soluţii, nu discuţii», orice consilier se poate alătura acestei majorităţi PDL-PNG, să putem finaliza proiectele începute şi să putem demara şi alte proiecte, absolut necesare Bucureştiului", a mai spus Negoiţă.
Negoiţă a mai spus că PDL nu a avut niciun fel de discuţii cu primarul general ales, Sorin Oprescu. "Este o declaraţie publică, pe care o facem în vederea susţinerii primarului general ales", a adăugat el.