TO VIMA. Ar fi uşor pentru Atena să elaboreze o politică de gestionare şi de abordare a Turciei lui Recep Tayyip Erdogan?
Citirea stufosului, dar extrem de interesantului studiu publicat recent de think tank-ul american RAND Corporation cu privire la viitorul relaţiilor turco-americane nu lasă loc de manevră. Turcia, în special după schimbările constituţionale introduse de modelul statal al Republicii Prezindenţiale, se transformă într-un stat autoritarist, cu puterea politică concentrată în mâinile unui preşedinte puternic, cu atribuţii executive şi având drept ideologie călăuzitoare un "naţionalism etnic turc" (autorii folosesc termenul de «ethnic Turkish nationalism»). Însă în acelaşi timp Ankara se orientează spre o politică mai revendicativă de balansare (assertive balancing strategy), apropiindu-se de ţări precum Rusia şi China şi acceptând o "izolare scumpă" (precious loneliness), despre care consideră însă că acoperă mai bine interesele şi obiectivele ei naţionale.
Naţionalism specific
Raportul RAND Corporation cu titlul «Turkey’s Nationalist Course: Implications for the U.S. – Turkish Strategic Partnership and the U.S. Army» ("Evoluţia naţionalistă a Turciei: Implicaţii pentru Parteneriatul Strategic SUA-Turcia şi pentru Forţele Armate americane") a fost publicat la data de 14 ianuarie. Este cuprinzător şi acoperă întreg spectrul de probleme care îi preocupă astăzi pe cei care elaborează deciziile la Washington în relaţie cu Turcia, într-o perioadă în care relaţiile americano-turceşti trec printr-una dintre cele mai critice şi sensibile faze.
În cele circa 300 de pagini ale raportului este examinată politica Turciei în relaţie cu Uniunea Europeană, NATO, estul Mediteranei, Israelul, lumea arabă şi, desigur, Rusia. Este limpede că politica externă actuală a Turciei se bazează, după cum apreciază autorii, pe o exacerbare a tradiţionalului conflict dintre kemalism şi Islamul politic, în contextul afirmării unui naţionalism specific care acţionează agresiv faţă de minorităţi precum cea kurdă şi tinde să excludă forţele liberale. În acelaşi timp, se manifestă o consolidare a rolului religiei, mai ales în educaţie, cu tot ceea ce poate însemna acest lucru pentru generaţiile viitoare.
Autorii raportului disting patru scenarii diferite cu privire la posibila evoluţie a Turciei, scenarii ce trebuie luate în considerare de cei care iau decizii pentru a împiedica deraierea totală a relaţiilor acestei ţări cu Statele Unite şi Occidentul în sens mai larg.
Recomandările noastre
