Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Paștele pe ascuns. Amintiri dintr-o copilărie comunistă
Paștele pe ascuns. Amintiri dintr-o copilărie comunistă

Paștele pe ascuns. Amintiri dintr-o copilărie comunistă

Sărbătorile Pascale din acest an, prinse-n spinii teribilei pandemii parcă anume să-l simțim printre noi și aidoma nouă pe Isus Hristos, m-au aruncat în anii copilăriei mele brașovene. Atunci când sărbătoream pe ascuns Învierea Domnului și mama ne instruia ce trebuie să facem. Ca și acum, nici vorbă de luat Lumină de la Biserică.

Cu interdicțiile astea din ultima săptămână mi-am amintit că și în zilele de Paști din anii 60 am tot avut interdicții. Copiii fiind, și eu și fratele meu trăiam mai degrabă sentimentul unei frici decât al unui lucru ce trebuia făcut pentru că așa a spus mama. De ce ne era frică? Pentru că tata era ofițer al Armatei Române și ne era teamă să nu fie dat afară că noi credem în Dumnezeu și în Isus Hristos și în Maica Domnului…

”Sssîîtttt, nu aveți voie să faceți aia, să spuneți aia, să duceți afară aia…”, ne spunea mama la fiecare sărbătoare de Paște sau de Crăciun. Eram de grădiniță când am auzit prima oară ”interdicțiile”, dar ele au urmat an de an, mult timp. Tot pe atunci am învățat care e relația noastră cu Dumnezeu. Bunicii i se datorează, evident.

Stăteam ghemuiți în pat, cu pătura trasă până în gât, nemișcați, și priveam cum bunica înșira cele trei icoane pe comoda din dormitor, își aranja niște cărți deschise, iar apoi, în genunchi, începea să se roage, să se închine. Cel mai mult ne fascina când începea să facă mătănii. Nu înțelegeam de ce face gimnastica aceea, dar ne plăcea…De fapt, mai mult ne distra, căci nu pricepeam, și cu greu, la faza aceasta, ne abțineam din râs căci bunica se supăra rău dacă-i perturbam rugăciunea. Mai mereu, după ce termina, începea să ne povestească despre Dumnezeu, despre ce este Biblia și ce scrie în ea. Ne spunea povești din viețile sfinților, ne-a învățat Tatăl Nostru și Înger, îngerașul meu, ce sunt anafura și aghiasma și cum să le luăm.

”Dar voi să nu mergeți afară și să vorbiți de Dumnezeu, că taică-tău e militar și la ei nu-i voie să aibă credință, să meargă la biserică”, ne spunea și ea, ca și mama. Și continua mereu: ”Pe bunicul vostru, Dumnezeu și credința în El ni l-au adus acasă de pe front, scăpat din gloanțe și de tifos”.

Așa am aflat și cum a fost în război, și ce era tifosul, dar și cum comuniștii îi pedepsesc pe militarii credincioși, că mama și tata au fost cununați, în 1955, de un unchi preot, acasă, cu păturile-n geam ca să nu se vadă în stradă lumânări aprinse.

Cum era Paștele nostru într-un bloc de patru etaje, locuit numai de familii de militari, în Brașovul anilor 60…

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE