Rămăşiţele a cinci partizani anticomunişti vor fi căutate şi exhumate începând de luni, în comuna Bistra, judeţul Alba. Cei cinci au murit în timpul unei adevărate confruntări armate cu două plutoane ale Securităţii. Făceau parte din gruparea maiorului Nicolae Dabija. Cercetările sunt efectuate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj – Napoca.

Este cea de-a 40-a campanie arheologică derulată de prof. Gehorghe Petrov şi echipa sa, însă la Bistra este vorba de un caz cu totul special, după cum spune arheologul: „Oamenii au murit aici în urma unei adevărate confruntări armate ce a avut loc între gruparea de partizani condusă de maiorul Nicolae Dabija şi două plutoane ale securităţii. Avem indicii destul de clare referitoare la locul în care au fost îngropate cele cinci victime care au fost lăsate în acel loc, în martie 1949, când s-a petrecut confruntarea, aşa că nu ne temem că ne va fi greu să-i găsim. Şi-n celelalte cazuri, acei oameni au fost îngropaţi de localnici, siliţi de Securitate, în zona în care au fost împuşcaţi, fără niciun ceremonial religios”.

Eroul batjocorit de comunişti

Specialiştii IICCMER spun că Apusenii reprezintă zona care a avut cea mai mare densitate de grupuri partizane anticomuniste. Una dintre cele mai puternice pare să fi fost cea condusă de maiorul Nicolae Dabija. Născut la 1907, la Galaţi, Dabija s-a înrolat voluntar în armată în 1926. În octombrie 1941 devenise deja căpitan la Regimentul 38 Infanterie din Brăila. A fost trimis pe frontul de Est. Pentru meritele sale pe front a primit mai multe decoraţii militare, atât române cât şi germane, inclusiv ordinul „Mihai Viteazul”, emis prin decret regal. A fost rănit de două ori în luptă. După momentul 23 august nu a mai fost trimis şi pe frontul de Vest, ci relocat la o unitate de grăniceri. Imediat după război, datorită meritelor sale militare, a primit cinci hectare de teren în Aradul Nou. Apoi a comuniştii l-au dat afară din armată tocmai pentru că era deţinător al „Ordinului Mihai Viteazul”. A început să-şi exprime opiniile anticomuniste. Apoi i-a cunoscut pe fraţii Macavei, din comuna Bucium Muntari – judeţul Alba. Împreună cu ei a pus bazele Frontului Apărării Naţionale. Şi-au amenajat o tabără permanentă, în munţi, la nord de râul Arieş, la 16 kilometri de centru comunei Bistra şi la 7 kilometri sud- vest de vârful Muntele Mare.

Asaltul sângeros al Securităţii

Groşi se numeşte şi acum locul în care se afla tabăra maiorului Dabija. Reuşise să ridice aici o cabană din lemn şi un bordei îngropat pe jumătate în pământ, dar şi să alcătuiască o grupare coordonată după reguli asemănătoare cu cele militare şi care avea chiar şi un program de instrucţie. Era pregătită şi i proclamaţie-manifest pe care doreau să o multiplice cu ajutorul unor maşini de scris şi să o răspândească în ţară

 În primele zile ale lui martie 1945, 25 de persoane se aflau în tabără. Urmau ca, pe 4 martie, să depună fiecare şi un jurământ. N-au mai apucat. Securitatea aflase de existenţa taberei şi a grupării şi îşi infiltrase de săptămâni bune doi oameni între partizani. Pe 4 martie, dis-de-dimineaţă, două plutoane de Securitate de la unitatea Floreşti – Cluj (circa 80 de militari în termen), însoţite de şase „cadre operative” de la Securitatea din Turda, au înconjurat tabăra şi au început să tragă. La acel moment, în tabără erau 22 de persoane. Trei partizani erau plecaţi după alimente. Luptătorii anti-comunişti au opus rezistenţă. Confruntarea armată a început la 6.30 şi s-a terminat după două ore. S-au folosit puşti, pistoale-mitralieră, grenade, încărcături de trotil... aproape tot armamentul specific infanteriei. Trupele de securitate au avut trei morţi (sergentul major Gheorghe Mateş şi soldaţii Marin Mărgineanu şi Traian Oană) şi şase răniţi. Partizanii anti-comunişti morţi pe loc au fost cinci la număr: Ioan Cigmăian, Petru Decean, Lucian Mitrofan, Iosif Maier şi soţia lui Elena. Şase partizani, inclusiv Nicolae Dabija, au reuşit să iasă din încercuire şi să fugă, dar au fost prinşi câteva zile mai târziu. În săptămânile următoare au fost arestaţi şi ceilalţi partizani, cu excepţia celor doi agenţi infiltraţi de Securitate.

Cadavrele celor trei morţi din tabăra Securităţii au fost evacuate imediat după confruntarea armată. Cei cinci partizani morţi au fost lăsaţi în tabără până a doua zi. Pe 5 martie, sub supravegherea securiştilor, câţiva tineri aduşi din satul Bistra au fost puşi să ia cele cinci cadavre, să le stivuiască pe priciul din adăpostul semiîngropat, după care să prăbuşească acoperişul peste ele. Nu avut unelte potrivite pentru asta, aşa că trupurile neînsufleţite au fost scoase şi băgate în magazia de alimente a taberei, al cărei acoperiş a putut fi prăvălit peste cadavre. Abia prin mai 1949, localnici care au trecut prin zonă şi au găsit cadavrele aflate deja în descompunere, au mai aruncat nişte pământ peste ele. Cabana ridicată de maiorul Dabija şi de susţinătorii lui a fost incendiată.

Condamnaţi la moarte

După cum arată cercetările IICCMER, făcute atât în teren cât şi în arhivele CNSAS, imediat după confruntarea de pe 4 martie, Securitatea a început o amplă operaţiune de arestări. Atât membri ai grupării din satele Apusenilor dar şi de pe Valea Mureşului, precum şi susţinători ai acestora, au fost reţinuţi şi torturaţi. Nicolae Dabija se retrăsese în cătunul Gâde, în apropiere de Bistra. A fost „turnat” însă de nişte localnici, reţinut pe 22 martie şi trimis în faţa Tribunalului Militar Sibiu şi condamnat la moarte. A fost executat împreună cu alte şase persoane pe 28 octombrie 1949. „Zeci de oameni au fost atunci condamnaţi la ani grei de închisoare, însă unii dintre ei, contrar hotărârilor judecătoreşti, au fost scoşi din penitenciare şi executaţi de Securitate prin împuşcare sau strangulare. Alţi membri ai grupării, care au scăpat iniţial de arestare, au fost urmăriţi permanent în perioada următoare fiind, în cele din urmă, capturaţi, condamnaţi sau chiar ucişi în diverse împrejurări”, arată IICCMER.