Partidul Popularilor Europeni se reunește la București. PNL găzduiește congresul din 2024

Partidul Popularilor Europeni se reunește la București. PNL găzduiește congresul din 2024Sursa foto: EPP

Partidul Popularilor Europeni, cea mai mare formațiune care activează la nivelul Uniunii Europene, se reunește la București. PNL va fi gazda următorului congres al popularilor, programat pentru anul viitor. Alegerea capitalei României ca loc de desfășurare a evenimentului reprezintă un mesaj clar de susținere. pentru PNL, într-un an cu patru rânduri de alegeri.

Partidul Popularilor Europeni (PPE) se va reuni la București, capitala României, pentru congresul de anul viitor. Formațiunea, din care face parte și Partidul Național Liberal este cea mai puternică la nivelul Uniunii Europene. Partidul Popularilor Europeni este cel mai mare și cel mai influent grup politic din Parlamentul European.

În aceste condiții, decizia de a organiza congresul anual în capitala României reprezintă o mișcare puternică de „endorsment politic pentru PNL”. Liberalii români se pregătesc pentru o perioadă dificilă, cu patru tururi de alegeri. Este vorba despre alegerile pentru Parlamentul European, cele locale, parlamentarele și, nu în ultimul rând, alegerile prezidențiale. În acest context, liberalii au nevoie de sprijin din partea colegilor lor din Partidul Popularilor Europeni.

Mai mult, în contextul războiului de la granița României este un mesaj clar de susținere a țărilor din Europa de Est, dar și a Ucrainei. Informația a fost transmisă prin intermediul unui comunicat de presă al PNL.

Conform sursei citate, Nicolae Ciucă, președintele Senatului și al Partidului Național Liberal, a salutat decizia PPE. Oficialul român a transmis un mesaj video către liderii politici din Partdiul Popularilor Europeni.

Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă. Sursa foto: arhiva EVZ

Partidul Popularilor Europeni se reunește la București

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a făcut referire, între altele, în această transmisiune către liderii din Partidul Popularilor Europeni și la guvernările PNL.  El a precizat că miniștrii liberali au reușit să să treacă țara, în ultimii ani, prin crize succesive.

Nicolae Ciucă a enumerat situațiile dificile, prin care a trecut România, sub guvernarea PNL, de la pandemie, la redresarea post-Covid și până la războiul din Ucraina cu toate efectele sale.

De asemenea, președintele liberalilor a mai vorbit, în înregistrarea pe care a transmis-o, popularilor europeni, și despre parteneriatul strâns pe care Partidul Național Liberal îl are cu Klaus Iohannis. Despre șeful statului român, acesta a spus că este unul dintre liderii din Partidul Popularilor Europeni remarcabili pe plan european. De asemenea, potrivit lui Nicolae Ciucă, președintele este și un puternic apărător al valorilor democratice.

Ne puteți urmări și pe Google News