Nicolae Ciucă, detalii de culise. Adevărul despre relaţia cu Eduard Hellvig
- Antonia Hendrik
- 4 septembrie 2023, 19:11
Nicolae Ciucă, detalii de culise. Ce spune despre relaţia cu Eduard Hellvig. Președintele PNL a vorbit despre relația pe care o are cu fostul șef al SRI, Eduard Hellvig.
Nicolae Ciucă, detalii de culise. Ce spune despre relația cu Eduard Hellvig. Președintele PNL a declarat că nu ai mai vorbit cu fostul şef al SRI după ce acesta a demisionat. De asemenea, a fost întrebat dacă există o perspectivă de colaborare cu Crin Antonescu și cu Eduard Hellvig.
„Doar nu ne-am supărat cu dumnealui (Eduard Hellvig). Este adevărat că după ce și-a terminat mandatul la Serviciul Român de Informații nu am mai discutat”, a declarat Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă, despre colaborare cu Crin Antonescu și cu Eduard Hellvig
Nicolae Ciucă a fost întrebat dacă ar putea exista o colaborare cu Crin Antonescu și cu Eduard Hellvig. Fostul premier a spus că vorbeşte de fiecare dată când are posibilitatea cu toţi cei din garda veche.
Mai exact, întrebat există pârghii de dialog acum, Ciucă a spus că vorbește când are ocazia cu Vasile Blaga, Theodor Stolojan, Crin Antonescu, chiar şi cu Florin Cîțu.
„PNL își respectă liderii, indiferent unde își desfășoară ei activitatea acum. Va continua să îi respecte și să mențină liniile de dialog cu toți oamenii de valoare din țara noastră. (...) Eu vorbesc de fiecare dată când am posibilitatea cu Crin Antonescu, cu Vasile Blaga, cu Theodor Stolojan, cu Florin Cîțu, cu toată lumea discutăm”, afirmă Ciucă.
Sursa foto: Facebook - SRI
Eduard Hellvig va candida la alegerile prezidențiale din 2024?
Eduard Hellvig a anunţat, la începutul lunii iulie, că renunţă la funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, susţinând că a discutat „deschis” pe această temă cu președintele Klaus Iohannis.
Mai mult, fostul lider al PNL, Crin Antonescu, a declarat, într-un interviu recent că ipoteza candidaturii fostului șef al SRI, Eduard Hellvig, la alegerile prezidențiale este una de luat în seamă
„Nu știu dacă va candida, dar părerea mea este că eo ipoteză de luat în mare. Nu știu, în primul rând, el ce dorește sau nu-și dorește. Știu doar că este un om care a acumulat o experiență excepțională, este un om ale principiilor. Mai mult sau mai puțin respectate, le cunosc, sunt foarte în regulă. Și este un om inteligent. Ce vrea să facă mai departe… El este foarte tânăr. Știi cât de tânăr e? Încât dacă era judecător, îl scoteau la pensie”, a spus Crin Antonescu.