Acum o săptămână am purtat o discuție cu un distins pictor și grafician, astăzi octogenar, care și-a trăit cea mai mare parte a vieții în Occident.
Nu-i dau numele pentru că nu i-am cerut permisiunea să o fac. Îmi spunea că perioada de frenetică iresponsabilitate pe care o parcurge societatea românească de azi seamănă ca două picături de apă cu anii 1945-1947, când bucuria terminării războiului făcea să se vadă prea puțin apocalipsa ce avea să vină odată cu instaurarea regimului comunist. Așa cum mi-a povestit și Alexandru Paleologu în multele noastre conversații, oamenii sorbeau mustul vieții, petrecerile se țineau lanț, zâmbetul reapăruse pe chipurile trecătorilor, ideea iminentei scufundări într-un coșmar de jumătate de secol părea cu totul neverosimilă. E drept, și dacă oamenii ar fi fost conștienți, ce ar fi putut să facă, atâta vreme cât trupele sovietice ocupaseră România, iar americanii, cum cu bun simț observase Neagu Djuvara, ar fi acceptat cu greu ideea ca, la doi ani de la încheierea unui război devastator pentru omenire, să-și trimită din nou copiii să moară pentru libertatea românilor. Concluzia venerabilului grafician a fost că oamenii ar trebui să se trezească pentru că nici nu știu cât de aproape sunt de o nouă catastrofă.
Prin tot comportamentul său politic PSD sugerează o anumită cochetărie (e mai mult decât eufemistic spus) cu Rusia lui Vladimir Putin. Și nu de azi, de ieri. Încă din ziua de 27 decembrie, 1989, Ion Iliescu ținuse să-l asigure pe ambasadorul Uniunii Sovietice la București, Evgheni Tiajelnikov, că principala sa prioritate după execuția soților Ceaușescu a fost menținerea unui regim comunist (chiar cu numele schimbat pentru că, așa cum remarca la aceeași întâlnire tânărul premier Petre Roman, „te scuipă pe stradă” dacă aud cuvântul „comunist”) și îi dezvăluise planurile sale pentru aneantizarea dreptei (înființarea de cât mai multe partidulețe care să se sfâșie între ele).
În mediul online a apărut zilele trecute, un presupus e-mail transmis de Ambasada Rusiei la București la centru, cu doar câteva zile înainte de suspendarea Președintelui României din vara anului 2012. Prin intermediul scrisorii electronice, cei din centrala MAE rus erau informați că au primit la ambasadă vizita premierului României, Victor Ponta, care le-a promis că în luna iulie va începe „o mare curățenie”, că se așteaptă la sprijinul Rusiei și că, odată curățenia încheiată, toate investițiile locale se vor răscumpăra. Chiar dacă documentul (reprodus și în versiunea originală, în limba rusă) poate fi suspectat de lipsă de autenticitate, tot rămân o mulțime fapte și întâmplări care sugerează vederile filo-ruse ale premierului: declarațiile pro-ruse de la începutul mandatului, participarea la faimoasa recepție de la Soci din deschiderea Olimpiadei de iarnă, boicotate de toți liderii occidentali, ostilitatea fățișă arătată UE și Statelor Unite în perioada de suspendare a președintelui, miza tot mai apăsată pe hipernaționalism, specifică politicii antieuropene a unor forțe politice aflate sub influența Rusiei (în Republica Moldova și Ucraina, pentru a bloca apropierea de Uniunea Europeană, la fel în timpul dezordinilor sociale din Bulgaria, stat membru al UE).
Sloganurile utilizate de PSD și aliații săi în această campanie electorală pentru alegerile europarlamentare spun totul. „Apărăm România la Bruxelles” (de cine trebuie apărată?), „Mândri că suntem români” (mai preocupați de ceea ce ne diferențiază decât de ceea ce ne apropie). Dacă la acestea mai adăugăm anumite abordări interne, în special cele legate de justiție (promisiunea unor amnistieri în cascadă, inclusiv, sau, mai ales, pentru fapte de corupție), integritate academică (plagiat), incompatibilități, lipsa de transparență în luarea unor decizii, contractele cu dedicație, devine clar că principala misiune a europarlamentarilor PSD-PUNR-PC va fi REZISTENȚA la normele europene, blocarea modernității, apărarea originalității guvernării noastre în care instituții de bază ale democrației, precum Avocatul Poporului, intră strategic în adormire pentru a lăsa să treacă tot felul de enormități legislative.
Tot de modelul Putin îl apropie pe Victor Ponta un anumit teribilism comportamental. Dacă președintele rus apare în paginile ziarelor călărind la bustul gol și practicând tot felul de sporturi (judo, hokey), premierul român pozează în copilot (de mașini și raliuri, dar și de avioane F16), joacă baschet etc. În plus anumite pretenții (să fie întâmpinat cu garda de onoare, autoinvestirea în calitatea de „comandant suprem” al armatei) ne fac să regăsim la premierul României ceva din orgoliul exacerbat al lui Nicolae Ceaușescu.
Cel puțin sub actuala conducere a lui Victor Ponta, PSD este un partid cu vocație anti-europeană și destul de clare veleități comuniste și filo-rusești. Iar în anul electoral 2014, acest partid este mai aproape ca niciodată să pună mâna pe întreaga putere în România. Spre deosebire de anul 1947 există însă o diferență majoră. Tancurile rusești nu se mai află pe teritoriul țării noastre, iar România este un stat membru al Uniunii Europene și al NATO. Experiența referendumului din vara anului 2012 demonstrează faptul că tentativele de fraudare a alegerilor comportă riscuri reale și că, practic, destinul României se află astăzi în mâna fiecăruia dintre noi. Vrem o Românie europeană, deschisă, modernă, cu legi clare, norme de integritate, incompatibilități, criterii de transparență similare cu cele din toate țările membre, sau una închisă, cu un climat tulbure, cu legi interpretabile, retrogradă, condusă de clanuri, clamând la nesfârșit vechea marotă a lui Nicolae Ceaușescu: „neamestecul în treburili (sic!) noastre interne”?
Bunicii noștri nu au avut de ales în fața comunismului. Orice opțiuni ar fi avut, de ieșit ieșea cel care trebuia să iasă. Pentru că, important nu era cine și ce votează, ci cel care număra voturile. Acum puterea se află chiar la noi. Cel care numără voturile nu mai este personajul principal al alegerilor. Orice om responsabil din această țară trebui să arate că îi pasă. E important să ieșim la vot ori de câte ori suntem chemați și să ne gândim că de acea ștampilă pe care o punem într-un chenar va depinde, în bună măsură, viitorul copiilor voștri, țara în care își vor trăi viața. Votați cu cine vreți, candidații pe care îi simpatizați, sau care v-au câștigat încrederea, dar informați-vă, mergeți la vot și alegeți în deplină cunoștință de cauză. În ce mă privește, voi vota pentru Europa dragă sufletului meu, cu speranța că nu voi mai fi obligat să ascult în forme vag modificate cântecele care mi-au îngrețoșat copilăria și adolescența: „Poporul, dr. Ponta, România/Partidul, dr. Ponta, România”.
Recomandările noastre
