Parlamentul European întrerupe negocierile pe bugetul multianual al UE
- Magda Spiridon
- 10 octombrie 2020, 02:00
Parlamentul European întrerupe pentru moment negocierile cu statele membre privind bugetul multianual al Uniunii Europene. Eurodeputații solicită mai mulți bani, în special pentru cele 15 programe sectoriale ale Uniunii.
Reporter: Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu, crede că negociatorii Parlamentului European au întrerupt discuțiile cu statele membre pentru că propunerile lansate inițial de Comisia Europeană și de Consiliul European nu corespund așteptărilor cetățenilor. Concret, spune el, au avut loc tăieri de fonduri la programe privind cercetarea sau educația.
Victor Negrescu: Executivul european ar fi trebuit să vină în fața Parlamentului European, ca urmare a discuțiilor cu statele membre, cu o propunere extrem de coerentă în ceea ce înseamnă programul de sănătate, dar și cu o propunere extrem de coerentă cu privire la cheltuirea banilor din planul de relansare european. Or, aceste lucruri nu au fost prezentate în detaliu legislativului european și mai mult decât atât, nu avem nicio garanție că banii care au fost propuși pentru planul european de relansare economică există.
Reporter: Totuși, Victor Negrescu este optimist în privința rezultatului negocierilor, mai ales că la nivelul grupurilor parlamentare, spune el, există un consens în această direcție.
Victor Negrescu: Aceste negocieri sunt normale pentru tot ce înseamnă parcursul european. Și atunci când am discutat precedentul program financiar multianual au existat astfel de întâlniri regulate și uneori chiar blocaje în negocieri. Și da, evident, sperăm să ajungem la un compromis cât mai repede. Ceea ce e extrem de important de menționat este că în propunerea inițială a Comisiei Europene, validată de Parlamentul European, se vorbea despre posibilitatea de a folosi banii pentru planul european de relansare încă din toamna acestui an. Or, în propunerea care a venit de la statele membre, de la Consiliul European, această variantă numai este posibilă.
Reporter: La rândul său, europarlamentarul PNL Marian Jean Marinescu crede că motivele pentru care legislativul european a întrerupt negocierile cu statele membre privind bugetul multianual al uniunii se referă la sumele alocate diverselor politici sectoriale.
Marian Jean Marinescu: Parlamentul are un număr de 15 politici sectoriale la care ar dori să mărească sumele propuse de consiliu, printre care și politica de transport. Acesta este în principalul motiv pentru care s-a întrerupt astăzi, se reiau peste câteva zile. Așa este procedura.
Reporter: Pe de altă parte, Marian Jean Marinescu este rezervat în privința adoptării bugetului până la sfârșitul acestui an, arătând că Parlamentul European are totuși un plan B în această privință.
Marian Jean Marinescu: Parlamentul European nu va aproba niciodată bugetul fără să fie și planul de redresare în lucru. Există o mare problemă, pentru că Ungaria și cu Polonia condiționează votul pentru acea decizie în parlament, de statul de drept și nu suntem într-o situație foarte bună în acest moment. Nu cred că vom avea buget până la sfârșitul anului decât printr-o minune, nu știu ce se poate întâmpla. Și noi deja am avut această idee de multă vreme și am votat în primăvară, cred, un plan de rezervă, adică am votat o rezoluție prin care ceream consiliului să pregătească un buget conform tratatului european. Va fi foarte greu să se aprobe aceste două lucruri.
Reporter: Marian Jean Marinescu a subliniat, totodată, că bugetul multianual și planul de redresare de 750 de miliarde de euro sunt realizate de către negociatori diferiți pe baza unor proceduri.
Sursa: Rador