Parlamentul European a dezbătut, din nou, situația României. Acuzații halucinante!

Parlamentul European a dezbătut, din nou, situația României. Acuzații halucinante!

Comisarul european pentru Justiție Vera Jourova a declarat, la începutul dezbaterii despre statul de drept din România că situația „este extrem de volatilă şi, dacă această ţară nu răspunde corespunzător, Comisia Europeană va acţiona cu toate mijloacele avute la dispoziţie”.

La dezbaterea din plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, au participat aproximativ 20 de eurodeputați și aproape toți au luat cuvântul. Atât europarlamentarii din celelalte țări, cât și românii din Opoziție au vorbit în termeni apocaliptici despre situația din țara noastră. S-a mers până acolo încât o eurodeputată a spus că doi etnici maghiari sunt ținuți în închisoare pentru că au luptat pentru drepturile minorităților. Este vorba despre István Beke şi Zoltán Szőcs, condamnați pentru terorism. Aceștia au fost au fost acuzați că, în 2015 la Târgu Secuiesc, au încercat să detoneze un dispozitiv exploziv artizanal de Ziua Națională a României.

A fost adus în discuție și cazul fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi. Ingeborg Grassle de la PPE a invocat „presiunile” făcute pentru ca aceasta să nu ocupe funcția de procuror șef al Parchetului European. De asemenea, a criticat faptul că reprezentanții Guvernului României nu sunt în sală. „Nu am mai trecut printr-o astfel de situație cu statul de drept niciodată. Ar fi fost foarte bine dacă socialiștii și democrații s-ar fi delimitat mai devreme de România. Da, și guvernul e responsabil pentru ceea ce se întâmplă. Guvernul României e și victimă și făptaș. Vedem un președinte de partid care a fost condamnat și e o problemă despre care trebuie să discutăm. Vedem o Curte care se ocupă de caz și care e supusă multor presiuni. Am văzut ce s-a întâmplat cu doamna Kovesi. Acum e supusă unor presiuni foarte mari și unor acte de răzbunare”, a  României. Vorbim despre încrederea în Europa, în Comisia Europeană”, a spus eurodeputata.

Cristian Preda a criticat și el absența premierului Viorica Dăncilă și a explicat: „Viorica Dăncilă nu va veni luni la şedinţa PE care discută despre dezastrul pe care l-a creat guvernul ei în ultimii doi ani. Preferă să se întreţină cu Nguyen Xuan Phucde.Cum? Nu ştiţi cine e Nguyen Xuan Phucde? E premierul Vietnamului. Un comunist e, desigur, un interlocutor mai facil decât vicepreşedintele Timemrmans sau decât parlamentarii europeni (...) Cum putem accepta această coaliție a mârșavilor care vor să distrugă o țară pentru a salva un marțafoi”.

Reprezentantul socialiștilor austrieci în PE Joszef Weidenholzer a folosit un ton mai moderat și a vorbit chiar despre nevoia de a vedea ce se întâmplă cu serviciile de informații și protocoalele semnate. El a apreciat că România a făcut progrese în ceea ce privește statul de drept. E uimitor faptul că trebuie să avem această dezbatere urgență azi. În noiembrie am avut o rezoluție clară în ceea ce privește indepedența justiției în România. E nevoie de control și de supraveghere parlamentară asupra serviciilor de informații. Principiile comune ale statului de drept trebuie să fie discutate de toți”, a afirmat el.

Monica Macovei a țipat că „au luat țara în mână și dau cu ea de pământ”, că „soarta a 20 de milioane de oameni este pusă ân cântar cu salvarea unuia singur”.  

Judith SARGENTINI, de la grupul Verzilor, a criticat și acuzat România că susține guvernul lui Viktor Orban deoarece „nu pune pe ordinea de zi raportul privind Ungaria”.  

Norica Nicolai, Renate Weber, Maria Grapini, Gabriela Zoană, Claudia Țapardel, Victor Boștinaru și Dan Nica au ripostat și ei dur și i-au acuzat pe oficialii europeni că practică standarde duble.  „Învinovățiți România că a schimbat un șef de instituție care a făcut ravagii  în sistemul de Justiție. România nu e Kovesi, ci 20 de milioane de locuitori care trebuie tratați cu respect”, a spus Maria Grapini.  

Renate Weber: „În urmă cu câteva săptămâni, lideri ai acestui PE au cerut autorităţilor din România să oprească o investigaţie împotriva unui cetăţean român căruia îi fuseseră respectate toate drepturile. E timpul să încetaţi cu standardele duble”.

La final, comisarul Vera Jourova a spus că în România s-ar putea ajunge în situația de modificare ireversibilă a Justiției, încălcarea sistematică a statului de drept. „Am fost de-a dreptul speriată când am văzut modificările care s-au făcut”, a spus ea. Apoi, a povestit că și ea a trecut prin „coșmarul” prin care trece Kovesi. În 2006 era ministru adjunct responsabilă cu Dezvoltarea. A fost acuzată că a luat două milioane de euro mită. A fost arestată 33 de zile, dar după doi ani a fost achitată.Soțul a părăsit-o și fiica ei a avut o cădere nervoasă și a fost internată la un spital de psihiatrie. Nu și-a mai găsit un loc de muncă, prin urmare a și-a făcut o firmă de consultanță și așa a început, din nou, ascensiunea sa politică.

De la dezbatere a lipsit prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans, însă Vera Jourova a spus că ea reprezintă întreaga Comisie.

Dezbaterea nu este urmată de adoptarea unei rezoluții.