Evenimentul Zilei > Politica > Parlament: Proiecția de buget a SRI pentru 2018, avizată de Comisia de control
Parlament: Proiecția de buget a SRI pentru 2018, avizată de Comisia de control

Parlament: Proiecția de buget a SRI pentru 2018, avizată de Comisia de control

Comisia parlamentară pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informații (SRI) a analizat, marţi, proiectul de buget pentru anul 2018 al Serviciului şi a decis acordarea unui aviz favorabil. Bugetul propus instituției pe anul 2018 a crescut faţă de anul 2017 cu 13%, acesta fiind de 2,306 miliarde de lei, a anunţat preşedintele comisiei, Claudiu Manda.

Au votat în favoarea proiectului de buget al SRI pe 2018 cinci parlamentari iar reprezentantul USR s-a abţinut.

Potrivit lui Manda, nu a existat niciun amendament depus la comisia specială de control.

„Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI a hotărât prin vot, cu cinci la unu, să acorde un aviz favorabil pentru proiecţia de buget pentru anul 2018. Faţă de execuţia pe anul 2017 este o creştere de 13%. În mare măsură, această creştere survine ca urmare a faptului că vor fi alocaţi şi consumaţi în anul 2018 mai mulţi bani pentru salarii şi pentru pensii, inclusiv pentru personalul medical. Creşterea, spre exemplu, la cheltuielile de personal este de 29% faţă de proiecţia de execuţie pe anul 2017. Sunt şi alte categorii de cheltuieli în care nu există o creştere foarte mare sau undeva este într-o marjă. Nu a fost niciun amendament înregistrat la comisie", a precizat Claudiu Manda la finalul şedinţei de marţi.

Proiectul de buget pentru anul viitor este construit pe o creştere economică de 5,5%, un curs mediu de 4,55 lei/euro şi câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei. Deficitul bugetar (cash) este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,96% din PIB, cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht.