Enrique Legrain (fost Moscovici) a facut avere in Spania cu o reteta de parfumuri conceputa la Bucuresti, locul in care s-a nascut.

Ma prezint Legrain, ex-parfumier!”, spune romanul milionar in euro, care pana in 1985 a fost unul dintre miturile Barcelonei. Asa exclama si medicul de familie cand Enrique Legrain - creator al marcii de colonie „Royal Ambre” - intra pe usa: „Faceti loc, acum intra un mit”.

In Bucuresti il chema Henry Moscovici, si familia sa detinea o fabrica de parfumuri si apa de colonie dupa care si-a luat mai tarziu si numele. Cand a inceput razboiul, a vandut, a fugit in Spania, a refacut fabrica din temelii si a ajuns s-o vanda, dupa patruzeci de ani, unui grup gigant pe cateva milioane de euro.

La 88 de ani, Enrique Legrain se simte „un baietas”, are vila pe malul marii, e impacat cu viata, inca se considera roman, glumeste cu pofta si evita sa vorbeasca  despre banii pe care i-a facut in Peninsula Iberica. „Nu vreau sa te sperii. N-am 100 de milioane. Am doua...ha ha ha...!”.

Desi spaniol cu acte, acum incearca sa-si recupereze pasaportul romanesc. „Niciodata n-am omis sa spun ca eu sunt din Romania, din Bucuresti, desi am mai fost acolo o singura data, in 1968, si am plecat multumit. M-au urmarit peste tot”, povesteste „parfumierul”.

Mizeria Spaniei, intrarea in Paradis

„Cand eram elev, in Romania, un profesor mi-a spus: „Esti facut din pasta celor care vor deveni milionari”. Voia de fapt sa-mi zica: „Esti un jidan nenorocit, materialist”.

Si, peste ani, prin 1982, i-am oferit un voiaj platit de mine la Barcelona. Asta a fost multumirea mea pentru ca ceea ce a prezis s-a implinit”, spune Enrique Legrain in apartamentul sau cochet dintr-o zona rezidentiala a capitalei Spaniei, unde usa ne-a fost deschisa de o menajera, iar intrarea in vila era supravegheata de un paznic si de camere video prin toate colturile.

In casa, o liniste burgheza, un catel rasfatat, tablouri alese cu gust si multe flori. Amintirile domnului Legrain, oricat de urate, sunt povestite intr-o cheie fantastica, dar exacta.

„Pe 31 ianuarie 1943 am plecat sase persoane din Romania. Eu, tatal meu, fratele si cocoanele noastre. A fost o odisee, ceva exceptional, si ii sunt recunoscator tatalui meu, care a facut un sacrificiu si a vandut atunci fabrica noastra de parfumuri din Romania ca sa fugim de nemti. Indurasem prea multe umilinte, ca evreu nu ma considerau „demn” ca sa fac parte din armata romana si m-au pus iarna sa dau zapada de pe trotuare in fiecare dimineata”

Destinatia initiala a familiei Moscovici, nume schimbat mai tarziu in Legrain, era Brazilia. Dupa ce a traversat Europa, la granita dintre Franta si Spania s-au blocat. Le expirase viza de tranzit prin Tara Palmierilor. „Ni s-a spus ca nu putem intra, iar in Franta nu ne mai puteam intoarce pentru ca era ocupata de nemti”, povesteste Enrique Legrain, dupa 64 de ani de la intamplare.

Si-o aduce aminte in detaliu. Cum s-au intors la Consulatul Spaniei dupa stampile, obtinute cu greu, cum au trecut pe langa ghereta cu nemti zgribuliti de frig de la granita, cum avea tatal sau o punguta cu monede de aur asupra sa... „Pana la urma am ajuns pe o sosea de doi kilometri, care era intrarea in Spania. Pe jos erau coji de portocale si de banane, mizeria Spaniei. Barcelona, toata Catalonia, erau tinute atunci in mizerie. Insa mie mi se parea drumul spre paradis...”.

Trei milioane de litri de colonie pe an In Spania, Enrique Legrain avea „o mica relatie”, reprezentantul unei case elvetiene, Givaudan, si asa a reusit sa reintre in lumea parfumierilor. „Am intrat intr-un mic laborator, de mana a treia, care n-avea niciun succes.

In iulie ‘43 ieseam pe piata cu trei produse: o colonie, „Royal Ambre”, care era numarul 1 in Romania si care a devenit numarul 1 si in Spania, si curand am devenit proprietarii fabricii. Pana in 1985 am crescut si, cand am vandut-o, fabrica producea si vindea pe an trei milioane de litri de colonie, doua milioane de litri de deodorante, 30.000 de kilograme de gel de baie”, spune Legrain.

„Am facut afaceri fantastice, pentru ca imi cunosteam profesia de parfumier in detaliu. Trecusem de 60 de ani, si cand am vazut ca n-are cine sa ma urmeze - am doua fete -, ca tatal meu era mort, ca fratele meu avea doi fii care nu erau recomandati pentru asa ceva - erau un dezastru de fapt -, am decis sa vand”, isi aminteste cel care s-a ghidat dupa zicala „cand un amor se termina, e mai bine sa nu insisti”.

Dupa vanzarea fabricii catre Akzo, imensul grup olandez de produse chimice, farmaceutice si cosmetice, Enrique Legrain a ramas presedinte director-general pentru inca cinci ani. Apoi, fabrica a intrat in portofoliul unui grup gigant amercan - Sara Lee.

„Cat am luat pe fabrica? Un pret bun, au platit cat am cerut. Suficient cat sa traiesc eu si familia mea tot restul vietii, si sa-i ajut pe altii. Nu vreau sa te sperii. N-am 100 de milioane de euro, am 200, ha ha ha...! Recunoaste ca sunt simpatic!”

ISTORIA FABRICILOR

Laboratoarele „Legrain” din Romania si Spania, doua dintre realizarile lui Henry Moscovici

Fabrica Legrain din Romania a fost infiintata de tatal lui Henry (Enrique) Legrain, in 1915. Simion Moscovici, care era contabil la o drogherie importanta din Bucuresti, impreuna cu un prieten pe nume Issac, croitor de pantaloni, s-au hotarat sa puna pe picioare o afacere cu parfumuri vazand ca aproape toate produsele de acest tip erau aduse din Franta.

„Cand au inceput Razboaiele Balcanice (1912-1913), nu prea mai veneau parfumuri in Romania. In 1915 se creeaza „Produse de Parfumerie Legrain”, iar in 1919 s-a terminat constructia la fabrica de sapunerie, cosmetice si apa de colonie  - Fabrica Legrain  -, pe strada Octavian Goga, nr. 2, langa fabrica de locomotive. De altfel, tramvaiul se oprea la Statia Legran. Fabrica a fost vanduta unui grup german cand a venit razboiul.

„Oameni cumsecade, desi nazisti. Noul proprietar ne-a aratat cu mandrie ca are insigna cu numarul 7 din partid”. La Barcelona, primul laborator avea 250 de metri patrati. „Doi ani dupa asta,  am inchiriat doua apartamente in acelasi edificiu. Dupa alti doi ani, am inchiriat un subsol si un alt edificiu pentru ca ziceam ca „Legrain e un suflet fara corp”.

Am construit in centrul Barcelonei 2.300 de metri de fabrica, pe noua etaje. Se acumulau comenzile, si in 1962 am inaugurat fabrica si  iar a devenit prea mica. Am mai luat un teren si am construit 8.000 de metri de fabrica si, peste un timp,  alti 3.000. In 1985 am vandut”.