Pare incredibil, dar e cât de poate de real. Franța și ISIS au un scop comun: vor să-l prindă și să-l pedepsească pe SALAH, jihadistul DESTRĂBĂLAT

Pare incredibil, dar e cât de poate de real. Franța și ISIS au un scop comun: vor să-l prindă și să-l pedepsească pe SALAH, jihadistul DESTRĂBĂLAT

Principalul complice al autorilor sângeroaselor atentate din Paris, Salah Abdeslam, dat în urmărire generală, s-ar afla pe teritoriul Belgiei unde încearcă să-și piardă urma nu atât de frica anchetatorilor francezi, cât mai ales de teama represaliilor ISIS. Potrivit unor relatări din presa occidentală, Salah Abdeslam, fratele mai mic al teroristului Brahim, care s-a aruncat în aer pe bulevardul Voltaire, este speriat după ce a aflat că liderii grupării teroriste sunt foc și pară pentru că jihadistul belgian nu și-a dus îndeplinit martiriul în capitala Franței.

Ziarul belgian Sudpresse, citat de telegraph.co.uk, informează că a luat legătura cu un apropiat al jihadistului dat în urmărire și că acesta l-a văzut, chiar săptămâna aceasta, în Molenbeek, cartierul din Bruxelles care s-a dovedit o adevărată pepinieră pentru Statul Islamic. ”Salah este în Molenbeek. Dar nu poate să mai rămână mult timp acolo. Mi-a mărturisit că știe că a mers prea departe. E copleșit de cele întâmplate și se gândește numai la consecințele pe care trebuie să le suporte familia sa acum”, a precizat sursa ziarului belgian, care a mai spus că jihadistul regretă enorm că s-a implicat într-o asemenea atrocitate.

O altă publicație belgiană, Het Laatste Nieuws, scrie că Abdeslam a fost văzut prin Bruxelles, după comiterea atentatelor din Paris. Fratele mai mare a lui Salah, Brahim, s-a aruncat în aer pe bulevardul Voltaire, rănind o singură persoană, care însă se află în stare gravă (foto jos).

Ne puteți urmări și pe Google News

Ziarul francez Ouest-France a stat, de asemenea, de vorbă cu un prieten al lui Abdeslam, care a conturat un mic portret al celui mai căutat suspect al momentului. ”Salah e nebun. Aproape nu merge niciodată omenește. Aleargă continuu. Este prea energic, cred. Dar tocmai de aceea oamenii îl iubesc, E loial, absolut dedicat familiei sale. În rest, era un adevărat devorator de femei. Câte una în fiecare noapte. De fiecare dată, alta. I-au trecut prin pat femei din toate colțurile lumii: belgiene, franțuzoaice, marocane, tunisiene și chiar o englezoaică”, a declarat ”Omar”, sursa ziarului Ouest-France.

Salah Adbeslam, ar fi fost văzut joi seară în cartierul bruxellez Anderlecht, la bordul unui automobil de fabricație franceză, relatează, de asemenea, vineri cotidianele La Libre Belgique și La Derniere Heure, care citează publicația de limbă flamandă Het Laatste Nieuws.

Salah Adbeslam considerat suspect-cheie în cazul atentatelor de la Paris din 13 noiembrie, soldate cu 129 de morți și peste 350 de răniți. Belgianul ar fi închiriat autoturismul Volkswagen Polo care a fost folosit de atacatori şi ulterior găsit lângă Bataclan, unde 89 de persoane au fost ucise. El a fost oprit de poliţie, la câteva ore după proudcerea atentatelor, alături de alţi doi bărbaţi, într-un vehicul din apropierea frontierei belgiene. A fost lăsat însă să plece după interogare şi verificarea documentelor. Poliţia a dat apoi publicităţii fotografia sa, făcând apel la informaţii, dar avertizând în acelaşi timp populaţia să nu intre în contact cu el, întrucât este foarte periculos.