„Paramedici sub acoperire”: cinci români pleacă la cel mai mare raliu caritabil
- Măd ălina Piloff
- 20 aprilie 2011, 21:22
O echipă românească pleacă pe 23 iulie în cel mai mare raliu caritabil din lume, Mongol Rally. Gheorghe Bratu, Paul Budan, Gabriel Herdean, Florin Cobuz și Maria Enache se pregătesc să străbată 15 țări și aproximativ 16.000 de km într-o ambulanță pe care o vor dona la destinație, în capitala Mongoliei.
Cinci prieteni au hotărât să plece în aventura vieţii lor şi totul a pornit de la o înscriere, în necunoştinţă de cauză, pe site-ul Mongol Rally. Gabi este cel care a făcut pasul cel mai important fără să îşi dea seama ce va însemna pentru ei "raliul" adică un an de zile în care şi-au luat un al doilea job, o groază de refuzuri şi foarte multă incertitudine. Un lucru e sigur: pe 23 iulie, Paramongols îşi încep călătoria cu o ambulanţă prin 15 ţări spre capitala Ulan Bator.
Gabi, Gigi, Paul, Florin şi Mira sunt entuziaşti, au carnet, sunt oricând gata să facă şcoala şi pentru categoria C dacă legea nu le permite să conducă utilitara şi, cel mai important, au idei. Şi-au petrecut ultimele luni planificând raliul "paramedicilor sub acoperire", aşa cum îşi spun ei, şi au făcut totul pe banii lor, căci ce au strâns până acum nu le ajunge nici măcar pentru un plin de benzină.
O ambulanţă dusă la casat
Raliul Mongol este unul din cele mai cunoscute raliuri caritabile din lume. Chiar dacă în ţara noastră nu sunt foarte mulţi doritori pentru astfel de evenimente, în alte părţi echipele se bat pentru un loc în cursă. De obicei, sunt în jur de 400 de locuri şi foarte mulţi candidaţi pe un loc. Gabi a fost cel care s-a înscris pe site, iar după două săptămâni a primit răspuns că pot veni. "Se înscriu sute de echipe şi am avut noroc că ne-au acceptat. Probabil au zis si ei: o echipă din Romania e ceva wow", adaugă Florin.
Tocmai pentru că este un raliu caritabil, toate maşinile care ajung în Mongolia sunt donate acolo. De aici vine şi idea echipei din România de a pleca cu o ambulanţă. Şi nu este una din ambulanţele care ar putea să atenueze lipsa de astfel de maşini din România. Ambulanţele din România ar trebui duse la casat după ce trec de 300.000 de km aşa că Paramongols s-au pus pe căutat prin toată ţara utilitare duse la casat. În plus, sunt sponsorizaţi de un service auto care o să le pună maşina pe patru roţi, cât să ajungă cu ea până acolo şi să mai meargă şi după ce o donează. Mongolii nu sunt foarte pretenţioşi când vine vorba de ajutor. Lipsurile sistemului sanitar de acolo sunt cu mult mai mari decât cele din ţara noastră.
Raliul caritabil pune o condiţie participanţilor şi anume strângerea a cel puţin 1000 de lire pentru a-i dona împreună cu vehiculul. Cea mai mare sumă adunată de o echipă a fost de 57.000 de lire. Din sumele adunate de echipe, jumatate din bani se duc la o fundaţie din Mongolia, iar restul se întorc în ţară unde echipa are libertatea de a alege orice cauză pentru a dona banii. Ei vor ceva apropiat de cauza lor, adică un ONG care să aibă legătură cu sănătatea. Prima lor varinată este SMURD-ul.
Raliul ar putea trece prin România Orice greutăţi ar întâmpina, paramedicii sub acoperire sunt hotărâţi să ia startul pe 23 iulie în cursă. Alături de ei o să mai fie şi doi motociclişti, Bogdan Vatamanu şi Mircea Moldovan, responsabili de imaginea Paramongols, care se întorc în ţară prin Rusia pe două roţi.
Echipa face publicitate României, încercând să îi convingă pe ceilalţi concurenţi să aleagă un traseu care trece prin ţară. Cum unul din starturi în raliu este din Praga (celălalt start se dă din Londra), traseul prin ţară este unul destul de convenabil. "Noi încercăm să îi convingem pe ceilalţi să treacă prin România. Le-am făcut deja o hartă cu ce se poate vizita pe drum: Transfăgărăşanul, Castelul Peleş, Dracula…ce ştiu şi ei", spune Florin. Iar Bogdan îl completează cu noile veşti de la salonul de motociclete la care a fost, anunţând că mai mulţi motociclişti au promis că îi însoţesc prin ţară.
Convoiul nu o să se păstreze prea mult. În schimb, au toate şansele să se întâlnească la graniţe unde se stă chiar şi o zi – două ca să se intre în următoarea ţară. Asta în condiţiile în care obţinerea vizelor este destul de dificilă. "Prima viză a fost cea pentru Armenia. Dupa aia am fost la ambasada Azerbaidjanului şi ne-au zis: sper că nu vă luaţi viză de Armenia, că dacă vă luaţi nu mai intraţi în Azerbaidjan sau intraţi, dar nu mai plecaţi. Este un conflict la graniţa dintre cele două ţări", povesteşte Gabi care s-a ocupat de toate vizele. Până la urmă, au decis să ocolească Armenia prin Georgia. Pericolele traseului
Echipele care pleacă în traseul spre Mongolia se întâlnesc cu organizatorii la start, în Praga, şi la sosire, în Ulan Bator. Sunt libere să aleagă atât traseul, cât şi ritmul călătoriei. Paramongols au ales un drum de aproape 16.000 de km, prin 15 ţări. "Am documentat destul de bine traseul şi am ascultat părerile oamenilor care au fost, cum e Mihai Barbu", spune încrezătoare Mira.
Totuşi, aşa cum era de aşteptat, echipa pleacă cu anumite temeri în această aventură. Una din cheltuielile incluse în buget e şpaga pe care vor fi nevoiţi să o dea la graniţă. Dacă nu dau, riscă să fie blocaţi mai mult decât trebuie într-o ţară şi, chiar dacă nu au un termen limită pentru a ajunge la Ulan Bator, vizele pentru fiecare ţară sunt pe o anumită perioadă şi sunt nevoiţi să ajungă la timp acolo.
"Avem mulţi prieteni care vor să vină şi mulţi care se tem, au impresia că zonele alea sunt de conflict. Nu e raiul pe pământ, dar e în regulă", spune Gabi destul de sigur pe el. Mira împlineşte 24 de ani chiar la intrarea în Kazahstan, ţara de care se teme cel mai mult. Nu are un motiv anume pentru această frică, dar a auzit de doi motociclişti care au avut probleme acolo şi a rămas cu o impresie proastă. O altă problemă este lipsa drumurilor din Mongolia. Şi poate la fel de problematice, cel puţin pentru motociclete, o să fie schimbările de climă. " Noi ne întoarcem prin Rusia pe motocicletă şi-am dat de dracu` dacă ajungem în octombrie în Rusia".
Strângerea fondurilor "Doar din exterior părem bine pregătiţi", spun ei râzând. În realitate, nu au strâns până acum decât foarte puţini bani. Deşi există un sistem prin care oamenii pot dona pe site o sumă de bani, iar alte echipe au adunat până acum, fără mari eforturi, chiar şi mai mult de limita de 1.000 de lire stabilită de organizatori, în ţara noastră fondurile sunt cu mult mai greu de obţinut.
Paramongols au făcut site-ul şi au imprimat logo-ul pe tricourile pe care vor să le vândă şi pe portofele din hârtie. Ei au în plan şi câteva concerte la care formaţiile vor cânta gratuit şi ei vor avea şansa se vândă tricouri şi să câştige eventual din bilete. Sponsorii mai mari sunt greu de obţinut. "M-am săturat să aud că e an de criză. Parcă se terminase criza. Mai săritori sunt cei care nu au bani şi dau puţin", comentează Mira.
ECHIPA
- Gheorghe Bratu: 30 ani, absolvent al Universitaţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", doctorand şi cadru didacatic al U.A.U.I.M.
- Paul Budan: 26 de ani, Trainer în cadrul Ecoxtrem Teambuilding, absolvent al Facultăţii de Jurnalism şi Stiintele Comunicării.
- Gabriel Herdean: 25 ani, absolvent al Facultăţii de Ingineria Mediului din cadrul Universitaţii Politehnica Timisoara.
- Florin Cobuz: 28 ani, absolvent al Universitaţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu".
- Maria Enache: 23 de ani, Trainer în cadrul Ecoxtrem Teambuilding, studentă la Medicină Generală în cadrul Universitaţii de Medicină şi Farmacie Bucureşti, absolventă a Facultaţii de Sociologie din cadrul Universitaţii Bucureşti.