Papa Francisc schimbă tradiția la Vatican. Ritualul după care dorește să fie înmormântat

Papa Francisc schimbă tradiția la Vatican. Ritualul după care dorește să fie înmormântatPapa Francisc. Sursa foto: Arhiva EVZ

Papa Francisc a decis să schimbe o tradiție de secole, la Vatican. Sfântul Părinte le-a transmis colaboratorilor săi cum dorește să fie înmormântat după moartea sa.

Despre Suveranul Pontif este cunoscut și apreciat pentru obiceiurile sale austere. În timpul pontificatului, el a renunțat la o parte din fast și la privilegiile asociate poziției pe care o deține.

Papa Francisc a stabilit cum va fi înmormântat

Suveranul Pontif a anunțat cum dorește să fie înmormântat, după ce va muri. Recunoscut pentru modestia și obiceiurile sale austere, Papa Francisc a decis că va fi înmormântat într-un sicriu simplu, din lemn, informează Reuters.

Dorința Papei este cuprinsă într-un document care prezintă ritualul formal, dat publicității de Vatican. Potrivit dorinței sale, Sfântul Părinte a decis să renunțe la o tradiție veche de secole. Până acum, trupul neînsuflețit al papei era depus în trei sicrie, introduse unul în celălalt. Este vorba despre un sicriu din lemn de chiparos, unul din plumb și un al treilea din lemn de stejar.

În mod tradiţional, cele trei sicrie au fost folosite ca să asigure o închidere etanşă în jurul trupurilor neînsufleţite. De asemenea, acest sistem permitea ca diverse obiecte, cum ar fi monede sau documente emise de respectivul papă, să fie îngropate alături de el.

Papa Francisc a decis să renunțe la această tradiție și a cerut să fie înmormântat într-un singur sicriu, din lemn, căptușit cu zinc.

Vatican

Vatican / sursa foto: vaticannews.va

Ritualul propus de Suveranul Pontif

Totodată, Papa Francisc a mai decis ca, la moartea sa, trupul neînsuflețit să nu fie expus pe un catafalc sau pe o platformă instalată în Bazilica Sfântul Petru. El a decis să rupă vechile obiceiuri și în legătură cu expunerea pentru a fi văzut de vizitatori, aşa cum a fost cazul cu papii precedenţi.

Vizitatorii vor putea să îi aducă un ultim omagiu, însă trupul său va rămâne în interiorul sicriului deschis.

Papa Francisc împlineşte vârsta de 88 de ani pe 17 decembrie. În ultimii ani, el s-a confruntat ocazional cu probleme de sănătate, dar în ultimele luni a dat impresia că este într-o stare bună.

În prezent, Suveranul Pontif se deplasează într-un scaun rulant din cauza durerilor de genunchi şi de spate. Chiar și așa, el a întreprins două călătorii externe solicitante în septembrie. Totodată, a fost gazda unui summit cu durata de o lună al liderilor catolici la Vatican, în octombrie.

Basilica Santa Maria Maggiore din Roma

Basilica Santa Maria Maggiore din Roma Sursa foto: romesite.com

Papa Francisc și-a anunțat intenția de a simplifica ritualurile funerare

Încă de anul trecut, papa a anunțat că dorește să simplifice ritualurile funerare elaborate şi lungi folosite în cazul predecesorilor săi. Papa Francisc a declara, atunci, că va fi primul papă înmormântat în afara Vaticanului după mai bine de un secol.

El a cerut să fie înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, dedicată Fecioarei Maria. Astfel, el nu va fi înhumat, alături de alți 91 de Suverani Pontifi în Bazilica Sfântul Petru basildin Vatican. De altfel, Papa Francisc merge să se roage, în mod tradițional, la Bazilica Santa Maria Maggiore înainte şi după fiecare călătorie în străinătate.

Ultimul papă înmormântat în afara zidurilor Vaticanului a fost papa Leon al XIII-lea, care a murit în 1903. El este îngropat în Bazilica Sfântul Ioan din Lateran.