Papa Francisc și-a început călătoria apostolică în Luxemburg

Papa Francisc și-a început călătoria apostolică în Luxemburg Sursa Foto: Arhiva EVZ

Ducatul Luxemburg este una dintre țările cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume și un centru financiar important. Pe scurt, o țară bogată. În care Papa Francisc a decis să reamintească tuturor că bogăția „este o responsabilitate” și că „trebuie să fim atenți mereu pentru a nu neglija națiunile cele mai defavorizate”. Şi nu numai. Pontiful cere ca acestea „să fie ajutate să-și revină din condițiile lor de sărăcie”. Argumentând că aceasta este „o modalitate excelentă de a ne asigura că numărul celor constrânși să emigreze, adesea în condiții inumane și periculoase, scade”. De aici și speranța că Luxemburgul, o țară în care locuiesc foarte multe persoane venite din alte părți ale Europei și ale lumii, va fi cu adevărat „un ajutor și un exemplu pentru a indica calea care trebuie urmată pentru a primi și integra migranții și refugiații”.

Papa Francisc, vizită istorică în Luxemburg

Acesta este primul mesaj pe care episcopul Romei îl transmite Luxemburgului și întregii Europe în această a 46-a călătorie care l-a dus în inima Bătrânului Continent. Papa Francisc a ținut un discurs în istoricul Cercle Cité, în inima orașului, unde s-a întâlnit cu autoritățile, societatea civilă și corpul diplomatic. Anterior, a avut o întâlnire privată cu Marele Duce Henry și cu prim-ministrul Luc Frieden. În timpul zborului cu A321 Ita Airways, pontiful i-a salutat colectiv pe jurnaliștii însoțitori.

Papa Francisc, Vatican

Papa Francisc. Sursa foto: Facebook/Vatican News

Vremea este închisă și este mai frig decât la Roma. Însă în ciuda ploii, credincioșii luxemburghezi l-au așteptat pe străzile din centrul ducatului. În trecut, Luxemburg a fost ocupat de puteri străine - s-a întâmplat și în timpul celor două războaie mondiale - și a trăit drama războiului. Acum însă, este o oază de pace și găzduiește organisme importante ale Uniunii Europene al căror membru fondator a fost. Numai că, așa cum anunță Suveranul Pontif,  tunetul armelor zguduie din nou Bătrânul Continent, iar „fracturile” și „vrăjmășiile” reapar. Se răspândește o „scleroză periculoasă” care „îmbolnăvește grav națiunile”, riscând să reînnoiască „masacre inutile”. În fața acestei „întunecări a rațiunii”, acestei „reveniri iresponsabile la aceleași greșeli de altădată”, Papa Francisc ne invită să „ridicăm privirea în sus”, pentru ca „viața de zi cu zi a popoarelor și a persoanelor care le guvernează să fie animată de valori spirituale înalte și profunde”.

Discurs despre pace

Ca Succesor al lui Petru și în numele Bisericii, Suveranul Pontif se prezintă ca un vestitor al Evangheliei lui Isus Hristos, „singurul care poate transforma profund sufletul omului”, făcându-l „capabil să stingă ura și să împace părțile aflate în conflict”. De aici „invitația” imediată și foarte concretă ca „aceia învestiți cu autoritate să se angajeze cu perseverență și răbdare în negocieri oneste în vederea soluționării disputelor, cu sufletul dispus să identifice compromisuri onorabile care să nu prejudicieze nimic și pe care să se poată construi în schimb pace și securitate pentru toată lumea”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Așa cum obișnuiește, Papa Francisc face multe adăugiri la textul deja pregătit. Astfel, pontiful reiterează că „războiul este întotdeauna o înfrângere” și mărturisește că este „foarte trist” de faptul că majoritatea investițiilor dintr-o țară europeană sunt în fabrici de arme. Iar la finalul discursului, pontiful îi invită pe luxemburghezi să aibă mai mulți copii, adăugând, zâmbind: „Nu spun mai mulți copii și mai puțini cățeluși, asta o spun în Italia”.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / avvenire.it

Revista presei