Papa Francisc, despre Siria: „Trebuie depuse armele şi să se înceapă reconstrucţia ţării”

Papa Francisc, despre Siria: „Trebuie depuse armele şi să se înceapă reconstrucţia ţării”Sursa: Arhiva EVZ

RAINEWS. La zece ani de la începerea conflictului din Siria, după rugăciunea Angelus de duminică, Papa Francisc a făcut un apel către părțile aflate în luptă și către comunitatea internațională.

"Îmi reînnoiesc apelul din suflet către părțile aflate în conflict cerându-le să dea semne de bunăvoință, astfel încât să se întrevadă o licărire de speranță pentru populația epuizată. Sper, de asemenea, într-un angajament decisiv și reînnoit constructiv și de susținere din partea comunității internaționale, astfel încât să putem repara țesătura socială și să putem începe reconstrucția și redresarea economică".

„Acum zece ani a început conflictul sângeros din Siria, care a provocat una dintre cele mai grave catastrofe umanitare din vremea noastră: un număr necunoscut de morți și răniți, milioane de refugiați, mii de dispăruți, distrugere, violență și suferințe imense pentru întreaga populație, în special pentru cei mai vulnerabili, cum ar fi copiii, femeile și persoanele în vârstă". "Să ne rugăm cu toții Domnului pentru ca toată această suferință din mult iubita şi chinuita Sirie să nu fie uitată și solidaritatea noastră să reînvie speranța”. „Să ne rugăm împreună pentru Siria cea iubită și chinuită”, a reiterat apoi pontiful, recitând Ave Maria împreună cu credincioșii.

UE, cea mai mare criză a refugiaților din lume

"În ultimii 10 ani, în Siria au existat nenumărate abuzuri și încălcări grave ale drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar din partea tuturor părților, în special din partea regimului sirian, care au cauzat enorme suferințe umane", a denunțat într-o declarație Înaltul Reprezentant pentru politica externă a UE, Josep Borrell, în ajunul celei de-a zecea aniversări a protestelor anti-guvernamentale din Siria care s-au soldat ulterior cu unul dintre cele mai sângeroase conflicte din istoria recentă. Subliniind că Siria este „cea mai mare criză a refugiaților din lume”, cu 5,6 milioane de strămutați în străinătate și alte 6,2 milioane în Siria, Înaltul Reprezentant al UE a declarat că „nu există condiții pentru reîntoarcerea lor în siguranță în conformitate cu dreptul internațional”, adăugând că "toți actorii din Siria trebuie să se concentreze asupra luptei împotriva Daesh. Prevenirea renașterii organizației teroriste continuă să rămână o prioritate".

(Rador)

rainews.it/dl/rainews/articoli/papa-francesco-appello-alle-parti-in-conflitto-deporre-armi-e-avviare-la-ripresa-90dead01-ac6b-4087-9069-b2d4cb4e1f31.html

Ne puteți urmări și pe Google News