Papa Francisc a decis să acorde tuturor preoţilor posibilitatea de a IERTA de păcatul AVORTULUI: "Am întâlnit multe femei care purtau în suflet cicatricea acestei alegeri dificile şi dureroase"

Papa Francisc a decis să acorde tuturor preoţilor posibilitatea de a IERTA de păcatul AVORTULUI: "Am întâlnit multe femei care purtau în suflet cicatricea acestei alegeri dificile şi dureroase"

Papa Francisc a cerut tuturor preoţilor catolici ca în timpul "jubileului milostivirii", care va începe în luna decembrie, să ierte persoanele catolice care au avortat sau au provocat avorturi, condiţia fiind ca acestea să se căiască, relatează AFP.

Într-un mesaj adresat organizatorului acestui "An Sfânt" (sau jubileu), prelatul italian Rino Fischella, Jorge Bergoglio a prezentat câteva din prevederile datorită cărora un număr cât mai mare de persoane, îndeosebi bolnavi sau deţinuţi ce nu pot merge la biserică să se căiască, să poată beneficia de iertarea greşelilor.

Însă cea mai importantă prevedere vizează avortul. Papa anunţă că a decis să acorde tuturor preoţilor catolici, în Anul jubiliar, posibilitatea de a ierta de păcatul avortului pe toţi aceia care l-au provocat şi care, căindu-se, cer iertare".

"Iertarea lui Dumnezeu acordată oricărui se căieşte nu poate fi negată", a adăugat suveranul pontif, referindu-se şi la femeile care au avortat, cu atât mai mult dacă acestea mărturisesc.

Papa Francisc se arată, în scrisoare, sensibil faţă de femeile care au avortat: "Drama avortului este trăită de unii cu conştiinţă superficială, ei nedându-şi seama de răul foarte grav pe care un astfel de act îl implică. În schimb, mulţi alţii, deşi consideră momentul ca un eşec, apreciază că nu au avut alte căi de parcurs. Mă gândesc la toate femeile care au recurs la avort", a mai spus papa.

"Cunosc bine condiţionările care le-au făcut să ia această decizie. Ştiu că este o dramă existenţială şi morală. Am întâlnit multe femei care purtau în suflet cicatricea acestei alegeri dificile şi dureroase", a adăugat Jorge Bergoglio.

Cu ocazia celei de-a doua aniversări a alegerii sale în scaunul pontifical, în 11 martie, papa Francisc a anunţat un An sfânt extraordinar, din 8 decembrie 2015 până în 20 noiembrie 2016. Milioane de pelerini vor veni la Roma, dar jubileul va fi organizat şi în toate diocezele din lume, încheie AFP.