Pandemia împarte lumea în două. Avertisment dur din partea OMS. „Efectele vor fi resimțite decenii la rând”
- Dan Coravu
- 24 iunie 2020, 23:09
Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a lansat un nou avertisment legat de pandemia de Covid-19.
Pandemia de Covid-19 câștigă teren în mai multe regiuni ale lumii, îndeosebi în America Latină, susține OMS care a solicitat creșterea producției de dexametazonă, medicament folosit împotriva virusului.
Pandemia „continuă să accelereze” pe plan mondial, în contextul în care „ultimul milion de cazuri a fost semnalat într-un interval de doar opt zile”, a declarat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.
„Ştim că pandemia este mai mult decât o criză sanitară, este o criză economică, socială şi, în numeroase ţări, politică. Efectele ei se vor face simţite timp de decenii”, a adăugat el într-o conferinţă de presă organizată online de emiratul Dubai.
Tedros Adhanom Ghebreyesus a lansat acest avertisment în contextul în care mai multe ţări au intrat într-o etapă de relaxare a restricţiilor, pentru a-şi relansa economiile. El crede că această fază este una periculoasă.
„A fost nevoie de trei luni pentru ca primul milion de cazuri să fie semnalate, însă ultimul milion de cazuri a fost semnalat în doar opt zile”, a mai punctat directorul OMS.
Șeful OMS vrea o „conducere globală”! „Cea mai mare amenințare nu e virusul în sine”
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, vrea o „conducere globală” în lupta împotriva noului coronavirus.
Absenţa unei conduceri globale şi a unităţii în lupta împotriva noului coronavirus reprezintă o ameninţare mai mare decât epidemia în sine, a declarat luni directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, adăugând că politizarea pandemiei a dus la o agravare a acesteia, informează Reuters.
Tedros Adhanom Ghebreyesus nu a dorit să dezvolte această afirmaţie, însă OMS a fost criticată de anumite state membre, în special de Statele Unite ale Americii, care au spus că este o organizaţie prea slabă, prea lentă şi prea „dedicată Chinei” în eforturile depuse pentru limitarea pandemiei de COVID-19.
Alte state membre au cerut o revizuire a reacţiei organizaţiei în faţa pandemiei, iar Australia a cerut ca OMS să aibă mai multe prerogative, care să îi permită să reacţioneze mai repede în situaţii de criză sanitară.
„Lumea are nevoie disperată de unitate naţională şi de solidaritate globală. Politizarea pandemiei a exacerbat-o”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus la un forum medical – World Government Summit – organizat în format virtual de emiratul Dubai.
„Cea mai mare ameninţare cu care ne confruntăm acum nu este virusul în sine, ci absenţa unei solidarităţi globale şi a unei conduceri globale”, a adăugat el.
Directorul OMS a mai spus că anumite părţi din regulamentele internaţionale de sănătate trebuie să fie consolidate pentru a le face să devină „mai potrivite cu obiectivele lor”.
Directorul OMS nu a precizat acele părţi de regulamente, adăugând doar că acestea trebuie să fie „coordonate, predictibile, transparente, generalizate şi cu finanţare flexibilă” pentru a putea fi pe deplin implementate.
El consideră, de asemenea, că toate ţările trebuie să facă din asistenţa medicală universală o prioritate, avertizând că omenirea a învăţat pe calea cea grea faptul că sistemele puternice de sănătate sunt „fundamentul securităţii medicale globale şi al dezvoltării social-economice”.
OMS a avertizat vineri că pandemia de COVID-19 accelerează pe plan mondial, după ce numărul global al infectărilor cu noul coronavirus a ajuns la 8,3 milioane de persoane şi cel al deceselor la 453.834.
Ministrul norvegian al Sănătăţii, Bent Hoeie, a avertizat că actuala pandemie este „departe de a se fi terminat”.