Pandemia de dezbinare socială. După Carmen Tănase, regizorul Cristi Puiu și Dan Bittman, a venit și rândul actorului Dragoș Bucur să fie hulit, ostracizat și umilit de diverse personaje vexate, care abia așteaptă să-și defuleze frustrările, lansând vituperări pe internet împotriva oricui comite delictul de a emite opinii contrare cu ale lor.

România a trăit aproape jumătate de veac sub un regim socialist. Dincolo de aspectele bune și rele, regimurile socialiste ale secolului trecut au suprimat un drept fundamental: dreptul la liberă exprimare. Pentru oameni, asta a fost cea mai mare rană, aleanul suprem.

Au trecut mai bine de trei decenii de când dreptul la liberă exprimare este degrevat de teama unor anchete ale Securității sau represiuni ale Statului împotriva emițătorilor unor opinii.

Oamenii se izolează tot mai abitir

Totuși, e lesne de observat că, o dată cu răspândirea rețelelor de socializare, oamenii se izolează tot mai abitir, și cu tot mai multă emfază, în bule ale ignoranței, unde caută să ia contact doar cu aceia care le împărtășesc ideile fără a crâcni.

Orice individ care comite eroarea de a le pune sub semnul întrebării retorica bazată, adesea, pe simple lozinci găunoase sau aserțiuni, unele rizibile, e eliminat instant (unfriend/block), nu înainte de a fi supus judecății tribunalului „politically correct”. Nu înainte de a fi devărsate înspre el numeroase sudalme și imprecații, doar pentru că a comis gravul delict de a emite o opinie contrară cu a majorității din bulă.

De facto, majoritatea tinerilor României contemporane fac apologia dreptului la liberă exprimare. Cer drepturi peste drepturi și libertăți peste libertăți, chiar dacă mulți nu își cunosc drepturile dacă îi provoci la o discuție mai amplă pe această temă, pentru că apetența spre gândire lacunară i-a determinat să considere că lecturarea legilor și tratatelor, cum ar fi CEDO, e superfluă și soporifică, deci mai bine alocă timp pentru a se hlizi pe TikTok .

Pentru ei, dreptul la liberă exprimare e bun doar cât timp ai aceeași opinie cu a lor

Însă, când privești către unele manifestări, e lesne de observat cât de greșit au înțeles majoritatea concepte precum „libertate” sau „democrație”.

Pentru ei, dreptul la liberă exprimare e bun doar cât timp ai aceeași opinie cu a lor. Dreptul la vot e egal cu dreptul de a vota doar dacă votezi pe cine cred (în mintea lor „știu”) ei că e ok.

Nu cu mult timp în urmă, Dan Bittman a expus niște întrebări pertinente și câteva opinii proprii legate de pandemia de covid. Nu în calitate de medic, pe care nici nu o are, nici nu și-a arogat-o, ci de cetățean, persoană publică și factor afectat de măsurile luate de guvernul lui Ludovic Orban - amintit în calitatea sa de chefliu la Palatul Victoria. Un grup numeros de „influenceri” au sărit ca arși să pohlibuiască. „Cum îndrăznești”, „cine ești tu”, „nu ți-e rusine”?

„Masca purtată de omul sănătos face mai mult rău decât bine!”

Ce spui, Frantz? Cum îndrăznesc să exprim o opinie? Cine sunt eu ca să vorbesc? Să-mi fie rușine că pun întrebări? Același lucru s-a intamplat și cu Cristi Puiu, Carmen Tănase și, mai nou, actorul Dragoș Bucur. Unii au trecut dincolo de manifestările orduriere specifice (înjurături, blesteme), și i-au catalogat drept „criminali”. Un motiv a fost dat de faptul că au pus la îndoială eficacitatea măsurii de a purta mască de protecție.

Ce te faci însă când, la o simplă căutare pe internet, găsești declarația fostului ministru al sănătății, Nelu Tătaru, care, cu mult patos, precum un profesor la catedră, a grăit următoarele: „Să ne înțelegem, masca o poartă doar omul bolnav, pentru a nu disemina. Masca purtată de omul sănătos face mai mult rău decât bine!”

Sigur că există o explicație logică pentru care măsura purtatului măștii a fost instaurată, cu titlu de obligativitate, în aproape toate statele în care numărul de cazuri a crescut: Da, OMS a recomandat inițial ca masca să o poarte doar bolnavii, dar în situația în care acest virus se transmite atât de ușor și rata asimptomaticilor e foarte mare, oricine poate fi un potențial purtător fără să știe. Astfel că, pentru a controla explozia numărului de cazuri, pornim de la prezumția că toți suntem bolnavi. Și purtăm masca.

Majoritatea au o singură mască pe care o poartă câteva zile

Însă asta nu schimbă cu nimic faptul că medicii știu foarte bine că DOAR masca e ineficientă împotriva virusurilor.

Mai mult, majoritatea au o singură mască pe care o poartă câteva zile, o pun pe mese, în geantă, unde apucă. În cazul acesta, masca nu doar că nu mai protejează, ci devine sursă de contaminare cu bacterii, dacă e purtată o zi întreagă și lăsată pe undeva/luată de undeva.

Aceleași persoane publice au fost hulite și pentru că au tras un semnal de alarmă cu privire la efectele dezastruoase ale falimentelor din industria HORECA, dar și al închiderii teatrelor și muzeelor. În condițiile în care cluburile în aer liber de la mare sau din Herăstrău – și nu numai – au fost pline în fiecare week-end.

În fața acestor expuneri ale unor simple preocupări/păreri, s-au aruncat etichete grele precum „conspiraționiști”, „anti-vacciniști”, ”criminali” șamd.

O astfel de înțelegere e esențială

La o analiză atentă, astfel de dispute de lozinci - nu de idei - sunt abrutizante și lugubre într-o democrație. Respingem orice este în răspăr cu „adevărul nostru”, când tocmai apetența spre a te confrunta cu idei diametral opuse este cea care facilitează dezvoltarea gândirii critice, rațiocinarea și abilitatea de a susține și argumenta o idee.

Dincolo de aceste etichete găunoase, o orientare a atenției spre fondul din spatele lor ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine îngrijorările taberelor pe care le considerăm „adverse”. Iar o astfel de înțelegere e esențială atunci când vrei, de exemplu, să îi convingi pe alții că greșesc, sau că motivele lor de îngrijorare sunt nejustificate. Un principiu psihologic de bază postulează că e nevoie de CONECTARE înainte de orice CORECTARE. Coerciția și blamarea nu funcționează când vrei să schimbi opiniile oamenilor.

Două exemple:

1) Majoritatea celor etichetați ca „anti-vacciniști” nu sunt anti-vaccin, mulți dintre ei fiind vaccinați de-a lungul vieții și vaccinându-și, la rândul lor, copiii. Însă ei ridică unele întrebări pertinente și logice. Printre acestea: Nu s-ar putea elimina mercurul din vaccinurile clasice, pentru că este o neurotoxină? Este în regulă să fac un vaccin despre care nu e clar nici cât timp este eficace, nici nu a fost testat conform standardelor clasice anterioare debutului pandemiei?

2) Majoritatea celor considerați a fi „anti-mască” nu sunt neapărat anti purtat de mască, ba chiar și ei o poartă. Ei atrag atenția asupra unui fapt cu valoare de axiomă: Masca standard nu te protejează, nici pe tine, nici pe ceilalți, de virus, mai ales dacă este neconformă (cum arată studiile că erau multe dintre cele de pe piața autohtonă), sau dacă nu e schimbată la 3-4 ore .

Câți români procedează așa și schimbă masca de mai multe ori pe zi?

Astfel de întrebări sau de preocupări sunt firești, indiferent de nivelul de educație sau de statutul social al unui om. În fața lor, figuri populare pe Facebook, precum Oana Dimofte sau Lucian Mândruță, răspund oțărâți, nu argumentat, ci cât se poate de agresiv, îndemnându-și fanii virtuali să dea iama și să îi dojenească pe emițători. Una dintre aserțiunile lor e că legea e lege și trebuie respectată orbește, nu contestată. Stalin ar fi mândru de o astfel de afirmație.

„Când o lege e injustă, cetățenii nu doar că au dreptul să nu se supună, ci au chiar obligația să nu o respecte”, este un citat atribuit lui Thomas Jefferson, președinte al SUA. Atenție: nu afirm că legea care impune obligativitatea purtării măștilor e injustă.

Însă comunicarea publică cu privire la acest aspect e cel puțin lacunară. Cetățenii au dreptul de a pune întrebări, mai ales când ele sunt fundamentate de fapte. Autorităților li se incumbă să comunice, oricât de mult este nevoie, motivele pentru care o lege/măsură este necesară, precum și motivele pentru care ea este în interesul tuturor.

Adevăratele probleme ale societății sunt escamotate

Însă acest status-quo al dezbinării sociale, în care sunt atacați oamenii, nu ideile, este deosebit de avantajos pentru Sistem, precum și pentru cei aflați la putere. Atunci când oamenii creează motive de furoare și își petrec timpul certându-se pe rețelele de socializare, aruncând unii în alții cu cozi de topor virtuale, adevăratele probleme ale societății sunt escamotate, iar politicienii își văd liniștiți de metehnele lor.

În loc să privească și să grăiască laolaltă spre aceia care exercită puterea, pentru a-i stimula să pună umărul la treabă înspre rezolvarea problemelor stringente, vulgul polarizat e mult mai ocupat cu postările pe Facebook, lecturarea comentariilor, înjurarea celor care au opinii divergente șamd.

Ostracizarea lui Dan Bittman sau a lui Dragoș Bucur de către „influencerii” de pe Facebook e manifestarea modernă a practicilor de tipul interzicerii Cenaclului Flacăra sau a cărților lui Mircea Dinescu de către vexații regimului socialist de dinainte de 1989. Atacând omul, nu opinia lui, instigi la lapidarea lui de către public. La marginalizarea sa din punct de vedere social. Ori asta e tot o formă de cenzură.

Covid-ul nu e Dumnezeu sau Moș Craciun

Carmen Tănase, Cristi Puiu, Dan Bittman, Dragoș Bucur și contestatarii măsurilor guvernului nu sunt, in genere, oameni care „nu cred în covid”. Covid-ul nu e Dumnezeu sau Moș Craciun, ca să crezi sau nu în el. Da, e un virus, există, e foarte contagios și e printre noi.

Însă preocuparea lor este justificată: dacă studiile arată că aproape 90% dintre infectați sunt asimptomatici sau au simptome ușoare, e justificată imolarea economiei, distrugerea micilor afaceri și amplificarea acestei perene stări de aprehensiune, extrem dăunătoare pentru psihicul și moralul colectiv?

Există argumentul cu „ce te faci cu cei care iau virusul și mor?”. Din nou, avem studiile. Pacienții tarați, imunodeprimați, evident riscă să facă o formă severă, care le poate fi letală, însă un pacient imunodeprimat se află constant în acest pericol, indiferent că amenințarea e covid, gripă, toxiinfecție alimentară, bronșită sau guturai.

Mortalitatea în rândul persoanelor fără alte comorbidități este sub 1%. Totuși, prin televiziuni, se induce zilnic o psihoză generală, cu breaking news în care se urlă cât țin bojocii numărul nou de cazuri și de decese.

Cenzura a fost împachetată în hârtie colorată

Concluzie: la fix 31 de ani de la căderea socialismului și instaurarea democrației, asistăm azi la instaurarea unui totalitarism mai dur și mai periculos decât oricând. Pentru că, înainte de `89, oamenii poate că nu aveau libertatea de a spune orice. Dar puteau gândi orice.

Astăzi, oamenii sunt încurajați să se supună, să nu mai gândească. Cenzura a fost împachetată în hârtie colorată și redenumită pompos „filtrare de conținut”. Libertatea de gândi a devenit un păcat pentru apologeții obedienți care vor interzicerea a ceea ce ei numesc #fakenews.

Dar aceeași experiență empirică ne arată că multe mari adevăruri din istorie au început ca teorii considerate, atunci, conspirații, sau fake news. De la scandalul Watergate, la implicarea CIA-ului în afaceri cu traficanții de droguri din America Latină, sau la mioriticele scandaluri în care au fost implicate serviciile de informații, de la cazul Berevoești pâna la faimoasele protocoale.

Totodată, dacă acum câteva decenii exista clar delimitarea între „lider de opinie” sau „analist”, aceștia fiind persoane reputate, cultivate, cu un simț analitic și critic profund dezvoltat, care studiau și se informau/documentau cu acribie înainte de a opina, şi receptor/cititor/spectator - public, astăzi „analistul” sau „liderul de opinie” a fost înlocuit cu „influencerul”.

Iar pe social  media oricine poate fi Influencer.

Nu contează că n-a citit trei materiale legate de subiectul despre care scrie o postare. Nu contează că nu știe să discearnă între o măsură de stânga sau una de dreapta. Influencerul îți explică el care e treaba cu politica, sistemul sanitar, cu educația, cu democrația, cu capitalismul, cu finanțele, cu ONG-urile, deși tot ce a lecturat în ultimele luni/ani au fost descrierile de la pozele de pe Instagram. Şi după ce îți spune cum stă treaba cu tot și toate, e ocupat să îi injure pe cei care nu gândesc FIX ca el sau care ridică unele semne de întrebare.

Astăzi toți vor să fie emițători de mesaje. Într-o lume în care toți sunt emițători, nimeni nu mai ascultă. Într-o lume în care toți sunt influenceri, nimeni nu e influencer. Și într-o lume în care toți cred că dețin adevărul absolut, nimeni nu mai știe/înțelege nimic, iar toți se ceartă între ei, adesea prin postări abundente în uteranțe.

Astfel, în timp, se acumulează frustrările. Iar frustrările împiedică dezbaterile axate pe retorică și amplifică bălăcăreala care s-a propagat, dincolo de studiourile televiziunilor, în întregul spațiu virtual.

Pandemia de polarizare, de dezbinare socială, specifică erei rețelelor de socializare,este un efect advers al noilor mijloace de comunicare. O pandemie care va dăinui mult după ce pandemia de covid va deveni istorie. Întrebarea care rămâne este: Pentru această pandemie vom găsi un vaccin?