Pamela Anderson, acuzată că A PROFITAT de un om MURIBUND. Ce a făcut actrița

Pamela Anderson, acuzată că A PROFITAT de un om MURIBUND. Ce a făcut actrița

Pamela Anderson nu va putea participa la funeraliile lui Sam Simon, unul dintre creatorii serialului "Familia Simpson", deoarece membrii familiei sale consideră că actrița a profitat de el atunci când a acceptat un inel de 800.000 de dolari oferit de producătorul tv cu câteva săptămâni înainte de decesul său.

Pamelei Anderson i s-a transmis să nu vină la slujba funerară a lui Sam Simon - care a murit de cancer la colon weekendul trecut -, ce va fi organizată în cadrul unei ceremonii private, în cursul zilei de marţi.

Sam Simon i-a oferit actriței, cu care era prieten de mulţi ani, un inel în valoare de 800.000 de dolari, cu doar câteva săptămâni înainte de a muri, iar membrii familiei sale consideră că Pamela Anderson a profitat de slăbiciunea unui om muribund şi nu ar fi trebuit să accepte acel cadou generos, notează Mediafax.

Sam Simon a fost diagnosticat cu o formă incurabilă de cancer la colon în anul 2012 și a anunţat în mod public în noiembrie 2014 că îşi va lăsa întreaga avere, estimată la 100 milioane de dolari, unor organizaţii de caritate şi ecologiste.