Ozana Barabancea, afectată de drama prin care a trecut fiul ei. Viața artistei s-a schimbat complet

Ozana Barabancea, afectată de drama prin care a trecut fiul ei. Viața artistei s-a schimbat completOzana Barabancea . Sursa foto: Instagram

Ozana Barabancea a trecut prin clipe dureroase, după ce fiul ei s-a confruntat cu probleme medicale. În vârstă de doar 24 de ani, tânărul a suferit un infarct care i-a pus viața în pericol. Artista a povestit că se afla alături de el în momentul respectiv și a fost cea care a cerut ajutorul medicilor.

Ozana Barabancea, clipe de coșmar

Tânărul a fost transportat de urgență la spital și a ajuns direct pe masa de operație, iar intervenția promptă a medicilor i-a salvat viața.

Ozana Barabancea a vorbit despre modul în care a reușit să gestioneze situația și să lupte pentru viața fiului ei. Artista a mărturisit că a decis să cheme preotul și să își împărtășească fiul în timp ce acesta se afla la terapie intensivă.

Experiența i-a schimbat viața

Ozana s-a arătat recunoscătoare că a reușit să își salveze fiul.

„Eu și fiul meu trecem printr-o schimbare radicală. (…) Nu l-am întrebat de ce pe Dumnezeu (n.r. de ce a făcut fiul ei infarct). Eu îî spun Lui Dumnezeu mulțumesc că eram de față, și eu am chemat salvarea. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că este viu. Eu personal am sunat de două ori la salvare. Am reușit să îl împărtășesc chiar la terapie intensivă, și după ce l-am împărtășit a reușit să se ridice”, a povestit ea.

Ozana Barabancea

Ozana Barabancea. Sursa foto: Instagram

Artista a adăugat că își susține fiul și îl încurajează să lupte pentru viața lui.

„Este o încercare, dar eu i-am spus fiului meu că este obligat să lupte, pentru că mie mi-au murit părinții când eu eram mică și nu am de gând să îmi îngrop copilul. El trebuie să mă îngroape pe mine, este mersul firesc al vieții, al lucrurilor. Trebuie să fiu puternică, cel puțin în fața lui, pentru că eu sunt un exemplu pentru el și sora lui la fel. Vom fi uniți, îl vom susține, îl vom ajuta. Este acasă acum”, a mai spus artista, potrivit Cancan.

Ozana Barabancea, un sprijin pentru fiul ei

După o săptămână petrecută în secția de terapie intensivă, unde a fost atent monitorizat și îngrijit de medici, Andrew a fost transferat în salon.

Procesul său de recuperare s-a derulat conform așteptărilor, iar marți, 6 mai 2025, după ce perioada critică a trecut, medicii au decis că tânărul de 24 de ani este pregătit să meargă acasă.

Familia și cei apropiați i-au pregătit o surpriză deosebită și l-au întâmpinat cu îmbrățișări.

„Întoarcerea lui Andrew!!! Cu toată vitalitatea și sănătatea”, a scris vedeta pe Instagram.

Ne puteți urmări și pe Google News