Ore suplimentare în telemuncă. Ce trebuie să știe angajatul și angajatorul
- Mihnea Talau
- 16 februarie 2021, 11:06
Munca peste orele de program este prevăzută în Codul muncii și în cazul celor care lucrează de acasă. Numai că pentru asta este nevoie de un acord scris al telesalariatului.
Ore suplimentare în telemuncă. Munca acasă poate face mai dificilă uneori trasarea unei granițe clare între timpul de muncă, perioada efectivă convenită cu angajatorul ca orar de muncă, și timpul liber. Uneori pot apărea așteptări ale angajatorilor. În schimbul timpului pe care angajatul îl petrecea venind spre birou, acesta să desfășoare sarcini de muncă. Dar aici vorbim, practic, de ore suplimentare. Ori ca angajatul să fie la dispoziția angajatorului, deși înainte nu se întâmpla asta. În egală măsură, angajatul ar putea avea așteptări cu privire la recompensarea acelor timpi în plus.
Telesalariatul poate efectua ore suplimentare
În Legea telemuncii (Legea nr. 81/2018) este specificat expres că telesalariatul poate face ore suplimentare. Așa cum prevedea oricum Codul muncii pentru toate categoriile de angajați, e nevoie de acordul telesalariatului pentru prestarea de ore peste program. Numai că acordul trebuie să fie însă unul scris:
„Art. 4 (1) În vederea îndeplinirii atribuțiilor ce le revin, telesalariații organizează programul de lucru de comun acord cu angajatorul, în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă, regulamentului intern și/sau contractului colectiv de muncă aplicabil, în condițiile legii.
(2) La solicitarea angajatorului și cu acordul în scris al telesalariatului cu normă întreagă, acesta poate efectua muncă suplimentară.
(3) Angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, în condițiile legii”.
Intră în discuție și cum anume s-a decis ținerea evidenței timpului de muncă, ce mijloace de pontare folosește firma.
„În cazul activității de telemuncă, contractul individual de muncă conține (...) următoarele: (...) e) modalitatea de evidențiere a orelor de muncă prestate de telesalariat", potrivit Legii nr. 81/2018. Codul muncii prevede o chestiune specifică referitor la munca la domiciliu și pontajul în acest caz - e nevoie de un acord scris care să prevadă cum anume se face pontajul: „Pentru salariații mobili și salariații care desfășoară muncă la domiciliu, angajatorul ține evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condițiile stabilite cu salariații prin acord scris, în funcție de activitatea specifică desfășurată de către aceștia".
Legea telemuncii nu ne „spune” foarte multe despre prestarea orelor suplimentare. Numai că ne trimite la Codul muncii. Toate celelalte reguli privitoare la prestarea muncii suplimentare se aplică aproape întocmai și în cazul muncii de acasă.
Ore suplimentare în telemuncă. Cum se recompensează munca suplimentară
Ca recompensare a muncii suplimentare, conform Codului muncii, aceasta se face în două moduri:
- prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea orelor suplimentare (în aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru); - dacă nu e posibilă varianta de mai sus, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia (sporul nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază).
Nerespectarea regimului prescris în Codul muncii la munca suplimentară atrage amenzi între 1.500 și 3.000 de lei pentru fiecare salariat. Doar că nu aceasta e singura amenda la care ne raportăm în cazul telesalariaților.
În lipsa acordului scris al telesalariatului pentru munca suplimentară, angajatorul care și-a pus salariatul să lucreze peste normă (întreagă) poate fi amendat de inspectori cu o amendă de 5.000 de lei. Pe Legea telemuncii avem o amendă mult mai mare decât în cazul Codului muncii, întrucât amenda este aici fixă și este oricum peste cuantumul maxim al celei din Codul muncii. Desigur, amenda din Legea 81 vizează doar lipsa acordului scris. Orice altă chestiune conexă va fi sancționată conform Codului muncii, scrie avocatnet.ro.