Ordonanța anticipatelor intră în dezbatere la Camera Deputaților

Ordonanța anticipatelor intră în dezbatere la Camera Deputaților

Ordonanța de Urgență 26/2020 privind organizarea alegerilor anticipate va intra la dezbateri în Comisia Juridică a Camerei Deputaților până pe 10 martie, a decis Biroul permanent al Camerei Deputaților.

Comisia juridică a fost sesizată pe fond, iar pentru avize, actul normativ a fost trimis la comisiile de buget, administraţie publică, muncă, politică externă, comunităţile de români din afara graniţelor ţării, pentru drepturile omului, pentru tehnologia informaţiei. Termenul pentru depunerea amendamentelor a fost stabilit pe 3 martie, iar raportul urmează să fie depus pe 10 martie.

Ordonanţa privind anticipatele a ajuns la Camera Deputaţilor după ce a fost respinsă în plenul Senatului săptămâna trecută, pe 19 februarie. Liberalii speră că va fi adoptată cu unele amendamente, între care și cel care permite alegătorilor să voteze în orice secție din țară, la alegerile parlamentare

Ordonanța de Urgență privind organizarea alegerilor anticipate a fost adoptată de Guvernul Orban în ultima ședință, din 4 februarie, înainte să fie demis prin moțiunea de cenzură a PSD. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial, după ce, lucru ciudat, mai întâi a fost trimis Senatului.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News