Operațiune contracronometru în Munții Făgăraș. Patru turiști din Republica Moldova, blocați la Refugiul Călțun în plin cod portocaliu de viscol. Video

Operațiune contracronometru în Munții Făgăraș. Patru turiști din Republica Moldova, blocați la Refugiul Călțun în plin cod portocaliu de viscol. VideoSursa foto: Facebook/Salvamont Argeț

Republica Moldova. O amplă misiune de salvare montană a fost declanșată luni dimineață în Munții Făgăraș, după ce patru turiști din Republica Moldova au rămas blocați la Refugiul Călțun, din cauza condițiilor meteorologice severe care au făcut imposibilă deplasarea în siguranță.

În jurul orei 08:30, nouă salvamontiști din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Argeș, aflat în subordinea Consiliului Județean Argeș, au pornit spre zona intervenției. Echipa este sprijinită de doi jandarmi montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, care asigură suportul necesar pe durata misiunii.

Vreme extremă: vânt de 90 km/h, ceață și viscol

Operațiunea se desfășoară în condiții extrem de dificile. Zona se află sub incidența unui cod portocaliu de vânt puternic, cu rafale de aproximativ 90 km/h, ceață densă și viscol, fenomene care determină transport masiv de zăpadă și reduc drastic vizibilitatea.

„Din păcate, vremea nu ne ajută foarte mult. Este în continuare cod portocaliu de vânt puternic, cu rafale de aproximativ 90 km/h, ceață și transport de zăpadă, ceea ce înseamnă vizibilitate scăzută. Cu toate acestea, vom realiza operațiunea de aducere în siguranță deplină la baza muntelui a celor patru turiști”, au transmis reprezentanții Salvamont Argeș.

O misiune de durată, cu risc ridicat

Potrivit salvatorilor, intervenția necesită timp și efort considerabil. Drumul până la Refugiul Călțun este estimat la aproximativ 3–4 ore, iar coborârea în siguranță a turiștilor către baza muntelui va mai dura alte 3–4 ore, în funcție de evoluția condițiilor meteo.

Autoritățile din Republica Moldova au confirmat că cei patru cetățeni moldoveni se află în stare bună de sănătate. Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a precizat că autoritățile române au intervenit prompt, iar echipa de salvare se află deja în deplasare către locația acestora.

Cei patru turiști au rămas blocați la Refugiul Călțun încă de duminică seara. Din cauza condițiilor meteorologice extreme, județul Argeș s-a aflat sub avertizare Cod Roșu de vreme severă până luni dimineață, la ora 10:00, ceea ce a făcut imposibilă intervenția imediată pentru evacuarea acestora.