OPEC+ vrea să crească producția de petrol. Prețul ar putea suferi modificări

OPEC+ vrea să crească producția de petrol. Prețul ar putea suferi modificăriPetrol. Sursă foto: Freepik

OPEC+ urmează să decidă, la reuniunea programată pe 5 octombrie, o majorare a producției de petrol cu cel puțin 137.000 de barili pe zi, informează Reuters.

De ce a luat OPEC+ această decizie

Contextul actual al pieței, caracterizat de creșterea accentuată a prețurilor la petrol, determină OPEC+ să caute modalități de a-și recâștiga cota de piață pierdută în ultimii ani.

Începând cu luna aprilie, alianța a renunțat la politica de restrângere a producției și a majorat deja livrările cu peste 2,5 milioane de barili pe zi, echivalentul a circa 2,4% din cererea globală, sub influența presiunilor venite inclusiv din partea președintelui Donald Trump, care a cerut reducerea prețurilor.

Reprezentanții celor opt state membre urmează să se reunească online pe 5 octombrie, pentru a stabili noile cote de producție pentru luna noiembrie. În prezent, grupul OPEC+ – format din țările OPEC, Rusia și alți aliați – asigură aproximativ jumătate din producția mondială de petrol.

Petrol

Petrol. Sursă foto: Freepik

Prețul petrolului a coborât la începutul lui 2025

După ce la începutul anului prețurile petrolului depășiseră pragul de 80 de dolari pe baril, cotațiile s-au stabilizat între 60 și 70 de dolari odată cu reluarea majorărilor de producție de către OPEC+ în luna aprilie.

În ultimele zile, însă, piața a reacționat puternic, iar vineri prețurile au atins cel mai ridicat nivel de la 1 august, impulsionate de atacurile cu drone lansate de Ucraina asupra infrastructurii energetice ruse, care au perturbat exporturile.

Surse apropiate negocierilor au indicat că organizația ar putea decide pentru noiembrie o creștere a producției comparabilă cu cea din octombrie, de 137.000 de barili pe zi, deși hotărârea finală nu a fost încă adoptată.

Creșterile producției de petrol nu pot fi realizate în totalitate

Deși OPEC+ a anunțat planuri ambițioase de creștere a producției, o parte dintre acestea nu au putut fi puse în practică din cauza limitărilor tehnice și de capacitate ale mai multor state membre.

În prezent, alianța aplică un sistem complex de ajustări, combinând reduceri voluntare de 2,2 milioane de barili pe zi (bpd), alte 1,65 milioane bpd provenite de la opt țări și o tranșă suplimentară de 2 milioane bpd impusă întregului grup.

În același timp, Emiratele Arabe Unite au primit o derogare specială care le permite să își majoreze producția cu 300.000 bpd în perioada aprilie–septembrie, în timp ce cea de-a treia rundă de reduceri, de 2 milioane bpd, urmează să rămână activă până la sfârșitul anului 2026.

Ne puteți urmări și pe Google News