În nenumărate rânduri, femeia a fost denumită exhaustiv ” fire slabă și totuși atât de puternică”. Femeia rămâne cunoscută pentru frumusețea-i irezistibilă și inegalabilă, dar adesea acuzată de felul în care se poartă sau cum își prezintă trăsăturile. În istorie, ea a fost situată întotdeauna în umbra bărbatului, deși de multe ori era personajul esențial în diferite contexte de viață. Așadar, femeia se prezintă de-a lungul vremurilor într-un ritm fervent al paradoxurilor, învăluită de tonuri enigmatice.

„Omul este sau trebuie să fie o ființă cu hotare; dar femeia nu are întotdeauna hotare.”

Așa a dat Dumnezeu, ca feminitatea să se distingă prin acest fond de originalitate, pulverizându-se într-o capacitate totală de dăruire și revărsare a entuziasmului ancestral. Acuitatea trăirilor și nivelul senzorial de percepție a lumii sunt trăsăturile definitorii ale geniului feminin. Prin felul ei de a fi, reușește să spargă inexistența cu o fărâmă de culoare vie, penetrată de acea tipologie a sentimentelor care sporesc frumosul în umanitate. Femeia împodobește creația mai mult decât oricine, însă dimensiunea ei artistică este potențată de mentalitatea luptătorului care zace în ea fără cuvinte. Dacă în războaiele mondiale care au zguduit lumea din temelii, bărbații erau soldații de pe front, femeile erau ostașii din spatele frontului, fapt descriptibil pentru statusul societății din toate timpurile.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE