Omul care a introdus examenul de Bacalaureat în România. De la cine a preluat ideea marelui test al maturității

Omul care a introdus examenul de Bacalaureat în România. De la cine a preluat ideea marelui test al maturității Sursa foto: Arhiva EVZ

Cu toate că mulți români au trecut prin examenul de Bacalaureat, foarte puțini știu istoria acestui test al maturității. El își are originea în Franța, iar ideea a fost preluată și implementată în sistemul nostru românesc de un medic chirurg.

Deși în Franța examenul a fost introdus în anul 1801, la noi a apărut doar în 1925. Ideea a fost preluată de chirurgul Constantin Anghelescu, din Buzău, care deținea la acea vreme funcția de ministru al Instrucţiunii, un fel de ministru al Educației din prezent.

Când a fost pentru prima dată impelmentat, examenul avea două sesiuni, iar una se desfășura în vară, pe când cealaltă în toamnă. Scriitorul Mircea Eliade se numără printre primii elevi care au susținut examenul. Doar 15 din totalul de 30 înscriși au promovat.

Primul examen de BAC din țara noastră

La fel ca și acum, printre principalele materii la care elevii trebuiau să-și arate cunoștințele erau limba şi literatura română, istoria românilor, geografia României, instrucţia civică și o limbă modernă, la alegere. Pe lângă acestea, în funcție de profilul liceului urmat, mai erau introduse încă două materii speciale pentru care elevii trebuiau să dea examen.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu timpul, tot mai mulți elevi au început să se înscrie la acest examen, iar numărul lor a ajuns la 7.716 elevi, în 1939. În acea perioadă, examenul maturității nu semăna deloc cu cel de azi, fiind mult mai dificil.

Termenul „Bacalaureat” înseamnă în franceza veche „tânărul care vrea să devină cavaler”. În latină, cuvântul are la bază termenul „bacca” ce înseamnă boabe, plus „laurea” ce înseamnă laur.

Bacalaureatul în viziunea lui Mircea Eliade

În cartea sa intitulată „Romanul unui adolescent miop”, Mircea Eliade povestește despre primul examen de Bacalaureat și despre spaima prin care trebuiau să treacă băieții în acea perioadă în care trebuiau să-și dovedească maturitatea.

„Ne-a înspăimântat mult noul bacalaureat: suntem cea dintâi serie. Cei care învăţau înainte, acum, se surmenează. Nimeni nu ştie ce se va petrece precis la bacalaureat. Profesorii şi-au pierdut calmul, băieţii sunt înspăimântaţi. În loc de comisia amabilă, aleasă din profesorii liceului, cu care am copilărit şi care ne cunosc, vom întâlni comisii severe, care ne vor cântări în trei minute, definindu-ne suficienţi sau insuficienţi pentru Universitate”, scria Mircea Eliade în romanul său, potrivit shtiu.ro.