OMS recunoaște public munca timișorenilor care pregătesc vaccinul anti Covid 19

OMS recunoaște public munca timișorenilor care pregătesc vaccinul anti Covid 19

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recunoaște Institutul OncoGen din Timișoara, ca fiind singurul din România care are în testare un vaccin împotriva COVID 19. Recent, instituția a făcut public un raport referitor la situația mondială a testărilor pentru găsirea unui potențial vaccin.

”Acest lucru atestă ceea ce am mai spus. Centrul OncoGen se află în liga mare a cercetării mondiale, alături de institute și companii recunoscute pentru performanța în cercetarea medicală de vârf. Aveți încredere în cercetarea românească! Noi mergem înainte”, transmite Virgil Păunescu, directorul Institutului de Terapii genice Oncogen din Timișoara.

Lista dată publicității de OMS poate fi accesată aici. În acest moment, vaccinul este în perioada de testare în laborator, pe celule umane (din sânge), urmând ca, la un moment dat, acesta să fie testat inclusiv pe oameni.

Așa cum relatam în articolele anterioare, echipa de cercetători de la OncoGen, cel mai mare institut de terapii genetice și celulare în tratamentul cancerului din Estul Europei, a definitivat, încă din luna ianuarie, tehnologia unui vaccin pentru noul coronavirus care a iscat pandemie în lume.

Spre deosebire de alte variante cercetate, acesta ține cont de caracteristicilor genetice imune ale populației din regiunea în care trăim. Prin soluția găsită, vaccinul dezvoltă imunitate impotriva infecției cu SARS-COV-2. În egală măsură, deși vaccinul timișorenilor e conceput pentru populația europeană, el poate fi foarte ușor adaptat și pentru alte populații.

”Noi am stabilit tehnologia, acum o testăm; dacă produsul e corect se trece la fabricarea în masă”, a explicat profesorul de Imunologie, Virgil Păunescu.