OMS pune piciorul în prag în ceea ce privește achiziția de vaccinuri. „Este scandalos!”

OMS pune piciorul în prag în ceea ce privește achiziția de vaccinuri. „Este scandalos!”sursă: arhivă

„Zilnic sunt administrate de şase ori mai multe doze booster la nivel global decât doze primare în ţările cu venituri mici. Este scandalos şi (acest lucru) trebuie să înceteze imediat”, s-a exprimat directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, criticând atitudinea țărilor cu economii dezvoltate care își măresc stocul de vaccinuri pentru rapel în timp ce în alte țări sărace personalul medical nici măcar nu este imunizat.

Administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva COVID-19 sau imunizarea copiilor nu își are locul în contextul în care în statele sărace personalul medical nu are la dispoziție vaccinuri pentru a se imuniza, a atras atenția directorul general al OMS. „Şi cu toate acestea, ţările cu cea mai ridicată rată de vaccinare continuă să facă stocuri de seruri anti-COVID-19, în timp ce ţările cu venituri mici aşteaptă în continuare'', a adăugat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Nicio țară nu poate să iasă din pandemie doar prin vaccinare”

În Europa, autoritățile susțin și încurajează vaccinarea cu a treia doză de ser imunizator, în special având în vedere valul nou de infectări cu virusul SARS-COV-2. Directorul OMS a subliniat că pandemia de coronavirus nu poate fi ameliorată fără respectarea măsurilor de protecție precum purtarea măștii sanitare, distanțarea socială și testarea regulată.

„Cu ajutorul combinaţiei corecte de măsuri, ţările pot ajunge la un echilibru între menţinerea unei rate scăzute de transmitere şi menţinerea economiilor şi a vieţii sociale deschise. Nicio ţară nu poate să iasă din pandemia de COVID-19 pur şi simplu prin vaccinare”, a atras atenția Tedros Adhanom Ghebreyesus.

OMS, apel către statele dezvoltate: Țările sărace trebuie să beneficieze de vaccinul anti-COVID-19

Potrivit datelor furnizate de OMS, ar mai fi nevoie de 550 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 astfel încât 40% din populația fiecărui stat să fie imunizată până la finele anului 2021. Cantitatea în cauză poate fi furnizată într-o perioadă de zece zile, potrivit sursei citate.

OMS a lansat un apel către statele dezvoltate care și-au făcut stocuri mari de vaccinuri anti-COVID-19 să renunțe la comenzi astfel încât Organizația Națiunilor Unite (ONU) să poată continua livrările către țările sărace, prin intermediul programului COVAX. „Zilnic sunt administrate de şase ori mai multe doze booster la nivel global decât doze primare în ţările cu venituri mici. Este scandalos şi (acest lucru) trebuie să înceteze imediat”, a transmis directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit Agerpres.