OMORÂT de televizoare. RISCURILE din supermarketuri

OMORÂT de televizoare. RISCURILE din supermarketuri

Un bărbat de 52 de ani, din localitatea Motru, județul Gorj, a murit miercuri după ce un container metalic cu televizoare a căzut peste el.

Accidentul tragic a avut loc într-un supermarket din oraș, în timp ce victima se afla la cumpărături, potrivit romaniatv.net.

Bărbatul a murit la Spitalul Județean de Urgență Craiova, unde a fost transportat de urgență după ce un container cu televizoare a căzut peste el. 

„Din primele verificări se pare că incidentul a avut loc timp ce un angajat al magazinului a manevrat greșit un motostivuitor, iar containerul a picat pe victimă”, a declarat Mihaela Gîrd, de la Biroului de presă al IPJ Dolj.

Ne puteți urmări și pe Google News

Victima a fost preluată de un echipaj SMURD Dolj și dusă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Craiova, unde a fost băgată în sala de operație din cauza politraumatismelor suferite.

Potrivit primelor informații, bărbatul este din Motru, județul Gorj. 

Pe numele angajatului, în vârstă de 32 de ani din Craiova, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.