OLIVIA STEER și-a declarat susținerea mitingurilor ÎMPOTRIVA AVORTULUI
- Andrei Arvinte
- 30 martie 2018, 13:13
Olivia Steer, soția lui Andi Moisescu, cunoscută pentru promovarea ideilor anti-vaccin, acționează acum și împotriva avortului.
Nu era suficient că Olivia Steer devenise promotoarea ideilor anti-vaccin, care în România s-au tradus prin zeci de copii morți din cauza unor boli care fuseseră eradicate prin vaccinare, acum se poziționează și împotriva avortului, scrie Noizz.
Între timp, în țările în care s-au dat legi anti-avort au început să se înregistreze decese în rândul mamelor. De exemplu, săptămâna trecută, în Paraguay, o fetiță de 14 ani a murit în timp ce năștea. Ea fusese victima unui viol, iar în Paraguay avortul este interzis chiar și când sarcina este rezultatul unui viol.
O atitudine firească a celor care se declară pro-viață ar trebui să fie pro educație sexuală în școli, în primul rând, pentru că doar astfel pot fi evitate sarcinile nedorite și evitate avorturile. Însă, cei care participă la marșurile pro-viață sunt aceeași care se opun și orelor de educație sexuală în școli.
Oare ce mai zice Andi Moisescu despre „curajul” soției sale de a-și expune „un punct de vedere care încurca niște calcule”? Pentru că în 2015 el susținea că soția sa este expusă unui linșaj mediatic, fără a-și da cu părerea și despre faptul că punctele de vedere ale soției sale pot avea ca rezultat decesele copiilor pe care părinții nu-i vaccinează, pentru că au auzit de la Olivia Steer că nu e bine, că vaccinul provoacă autism și alte tâmpenii.