Oligarhii rusi intra in Uniunea Europeana odata cu Romania

Oligarhii rusi intra in Uniunea Europeana odata cu Romania

Cine sunt miliardarii moscoviti cu interese majore in tara noastra.

Oligarhii rusi Oleg Deripaska si Igor Ziuzin, "inventati" de Marc Rich, si-au creat retele de afaceri care lucreaza in cea mai mare discretie.

Politica lor de afaceri este expansiunea. Influenti si temuti, oligarhii rusi au intrat discret in Romania, prin interpusi si companii off-shore. Acum, controleaza un segment important al industriei nationale. Miza este la vedere: piata comuna europeana in care tara noastra tocmai a intrat.

Oleg Deripaska si Igor Ziuzin, doi dintre cei mai puternici miliardari moscoviti, au aparut sub protectia Kremlinului postsovietic, iar „mentor” in afaceri le-a fost Marc Rich, cel mai mare evazionist mondial.

Povestea acestuia, supranumit „Nasul Kremlinului”, a fost devoalata ieri in EVZ. Prin operatiuni de culise, monitorizate de serviciile noastre de informatii, Deripaska negociaza preluarea in bloc a industriei de aluminiu romanesti, dezvoltand pe alt plan o afacere cu autobuzele GAZ la Resita.

Ziuzin este principalul producator metalurgic din tara, in urma a doua privatizari controversate organizate de guvernul Nastase. Interesele celor doi oligarhi sunt reprezentate in Romania de Boris Golovin, un fost ofiter Spetnatz (n.r. - trupele speciale) din cadrul GRU - serviciul de spionaj al armatei sovietice.

OLEG DERIPASKA

Fidel presedintelui Vladimir Putin

Este sotul nepoatei lui Boris Eltan, fostul presedinte al Rusiei. A devenit unul dintre apropiatii lui Vladimir Putin. Beneficiind de sustinerea Kremlinului, la doar 39 de ani, Deripaska a ajuns cel mai bogat oligarh al Rusiei. Potrivit revistei moscovite „Finans”, de profil economic, el a acumulat o avere de 21,2 miliarde de dolari.

Deripaska a debutat in afacerile cu aluminiu in umbra escrocilor internationali, Marc Rich si Mihail Cernoi. Procurorii rusi l-au pus sub acuzare pentru achizitionare ilegala de active, dar pe dosar s-a asternut praful. In 2005, Deripaska a vandut compania Sibneft catre Gazprom (13 miliarde de dolari). In prezent, tanarul magnat controleaza oficial grupul Ruskii Aluminii (Rusal), cel mai mare concern din industria ruseasca a laminatelor, unde are actiuni si Roman Abramovici, patronul clubului Chelsea.

In Rusal, au avut interese atat Marc Rich, cat si Mihail Cernoi, un alt personaj controversat al oligarhiei postsovietice. In Romania, Deripaska a preluat combinatul Alor din Oradea prin Dilcor International, un off-shore din Insulele Virgine. Casuta postala a fost investigata de politia din Liechtenstein cu privire la conexiunile dintre Deripaska, Mihail Cernoi si Iskander Mahmudov - personaj dubios prezent si in afacerea Rafo Onesti.

Alor, singurul producator de alumina tubulara din Europa, a fost inchis. Deripaska mai detine si producatorul de autoturisme GAZ, fabrica de avioane Aviacor, Ingosstrakh - companie de asigurari si grupul RusPromAuto (autobuze). EVZ a descoperit ca acesta din urma este implicat in Romania, intr-o afacere de anvergura, derulata prin fosta intreprindere de stat UCM Resita.

In business sunt implicati mogulul energiei, Nicolae Bogdan Buzaianu si Boris Golovin - un fost ofiter GRU (fostul serviciu de spionaj al armatei sovietice).

Fuziune cu Glencore

In octombrie 2006, ziarul rusesc „Komerssant” anunta cea mai spectaculoasa fuziune din istoria industriei de aluminiu. Companiile Rusal, Sual si Glencore International au format United Company Rusal, cel mai mare conglomerat mondial, detronand firma americana Alcoa.

Fuziunea a fost aprobata in prealabil de Vladimir Putin. Rusal detine 66% din noul grup, al carui presedinte a devenit Deripaska. Firma elvetiana Glencore, infiintata in Zug de Marc Rich, participa in giganticul concern cu propriile active de aluminiu. Glencore actioneaza pe piata mondiala, in general, ca trader de petrol.

Potrivit ziarului „Kommersant”, Glencore s-a intors gradat pe piata metalurgica neferoasa din Rusia. Pe de alta parte, oligarhul Mikhail Fridman, judecat in SUA pentru spalare de bani si trafic de stupefiante, detine actiuni in SUAL.

Vitali Machitski, omul de la Alro Politica de monopol dezvoltata de Deripaska si Rich se reflecta si in Romania. EVZ a publicat recent o nota secreta a serviciilor de informatii romanesti care semnala tentativa lui Deripaska de a prelua in bloc industria autohtona de aluminiu.

Concret, oligarhul vaneaza Alro Slatina, Alprom Slatina si Alum Tulcea, toate privatizate de guvernul Nastase in favoarea grupului Marco, infiintat de Marc Rich si preluat de magnatul Vitali Machitski. Negocierile dintre acesta din urma si Oleg Deripaska sunt mai vechi. La randul sau, in Zug, Machitski a parafat legaturi cu Marc Rich. La fel, si fostul angajat al lui Machitski, Alexander Krasner. Acesta, tot ruso-israelian, s-a ocupat in 2002 de preluarea efectiva a Alro de catre Machitski. Imediat, Krasner a devenit presedintele combinatului slatinean, din noiembrie 2002 pana in 2004.

Inainte sa lucreze pentru Vitali Machitski, Alexander Krasner a fost director executiv al firmei Marc Rich Investments Ltd. In prezent, el are litigii comerciale cu ambii magnati.

IGOR ZIUZIN Un „cadou” de la Rich: un colos din era URSS

Pana in 2001, Igor Ziuzin si partenerul sau Vladimir Iorich exploatau cateva mine de carbune in regiunea ruseasca Kuznet (Muntii Urali). Astfel, ei aprovizionau Uzina Metalurgica Celiabinsk, un colos din era sovietica, al doilea ca marime din Rusia. Igor Ziuzin

Aceasta era detinuta de compania Glencore, patronata de Marc Rich. Casa de comert a combinatului din Celiabinsk se numea Conares Trading AG si era inregistrata in cantonul Zug (Elvetia), exact la aceeasi adresa cu multe dintre companiile lui Rich, printre care si Marc Rich&Co Investments.

Potrivit ziarului „Kommersant”, in vara lui 2001, Glencore i-a cedat lui Igor Ziuzin uzina metalurgica. Neasteptata mutare l-a urcat brusc pe Ziuzin in topul marilor oligarhi rusi, iar revista „Forbes” ii evalueaza averea la 1,7 miliarde de dolari.

Ofensiva in spatiul mioritic

In prezent, combinatele metalurgice controlate oficial de Ziuzin au fost stranse in grupul OAO Mechel, cotat la Bursa din New York. Printre acestea se numara si COS Targoviste si Industria Sarmei Campia Turzii SA, privatizate cu scandal in timpul guvernarii PSD, dar si o intreprindere croata, alta bulgara, plus doua rusesti.

Combinatele romanesti au fost cumparate prin intermediarul Conares Trading, care a operat pana de curand in numele grupului Mechel. Noua casa de comert a oligarhului aparut peste noapte, Mechel International Holdings AG, a fost inregistrata tot in Zug, la aceeasi adresa cu Conares.

De altfel, conform documentelor obtinute de EVZ, Ziuzin este implicat in continuare in afaceri cu Marc Rich. Potrivit documentelor obtinute de la US - Securities and Exchange Commission, grupul Mechel este controlat printr-o suveica de firme off-shore, care se ramifica din Cipru pana in Insulele Virgine Britanice, acolo unde reporterii EVZ au documentat acest subiect.

Reprezentantul din Romania al lui Ziuzin este Boris Golovin, fost ofiter al trupelor speciale din cadrul GRU. Acelasi Golovin este promotorul intereselor lui Deripaska in tara noastra si al TVEL Corporation, marea corporatie rusa de stat in domeniul nuclear.

Omul oligarhilor Ofiterul sovietic

In timpul URSS a fost ofiter al trupelor speciale din cadrul GRU. S-a nascut in Republica Moldova, stie relativ bine limba romana si este implicat in afaceri cu energie in tara noastra. Golovin a luptat in Afganistan, in timpul ocupatiei sovietice. In prezent, fostul ofiter este combatant pe „frontul afacerilor”, reprezentand in Romania interesele corporatiei ruse de stat, TVEL Corporation, activa in domeniul nuclear, si pe cele ale oligarhilor Oleg Deripaska si Igor Ziuzin, „elevii” lui Marc Rich.

Conexiunile de afaceri ale lui Boris Golovin sunt spectaculoase: este bun prieten si partener cu Nicolae Bogdan Buzaianu, controversatul „mogul al energiei”, dar si cu o serie de alte personaje provenite din SRI sau din serviciile de informatii israeliene.

Legaturi secrete

Ceilalti pioni HORIA CONSTANTIN BEJAN. Fost director de relatii internationale in Ministerul Industriilor. Partener traditional al lui Boris Golovin si, indirect, al lui Nicolae Bogdan Buzaianu, mogulul energiei. Cat timp a fost in functie a facut afaceri cu controversatul Constantin Iavorski, fostul angajat al lui Roman Abramovici.

VASILE STANGA. Colonel SRI in rezerva. Fost asistent al lui Virgil Magureanu si, ulterior, seful Corpului de Control din cadrul Compartimentului de Contraspionaj al SRI. Fiind ofiter activ, i-a ajutat in afaceri cu energie pe Boris Golovin si Horia Bejan. Dupa ce a trecut in rezerva, s-a asociat cu ei.

VLADIMIR SOARE. A fost, pe rand, viceguvernator BNR, presedinte al Bancorex si presedinte al grupului Gelsor, patronat de Sorin Ovidiu Vintu. A facut studiul de fezabilitate pentru o afacere de anvergura initiata la UCM Resita, de Boris Golovin si Nicolae Bogdan Buzaianu. In acest „business” are interese si Oleg Deripaska.

NICOLAE BOGDAN BUZAIANU. Bun prieten al fostului ofiter GRU Boris Golovin, cu care are legaturi personale si interese comune de afaceri. Buzaianu ii e dator lui Golovin, care i-a rezolvat o problema dificila in cursul contractului pentru Portile de Fier. Mai mult, interesele de afaceri ale celor doi se intalnesc la Resita, in umbra lui Deripaska.

TONYA HALPERN. Implicata in scandaloasa privatizare a hotelului Bucuresti. Provine din structurile AMAN - serviciul de spionaj al armatei israeliene. A facut afaceri paguboase pentru stat cu Constantin Iavorski, Alexandru Bittner si Adrian Petrache - sefii gruparii „Mafia de Baneasa”; Eliahu Rasin - urmarit penal pentru fraude; Marian Schwartz - fost ofiter AMAN si gruparea ruseasca ce a devalizat Nova Bank.

Cititi si primul episod din "Imperiul contraataca" - Nasul Kremlinului.

Maine, in EVZ, episodul: Petrol si energie pentru oligarhie.

Alti doi oligarhi cu averi de miliarde de dolari intra discret pe piata romaneasca a resurselor naturale: Mihai Cernoi ("omul de la RAFO") si Anatol Cuibais (cu interese in energie)). Primul a fost investigat pentru fraude si legaturi mafiote, iar cel de-al doilea e presedintele companiei de stat de electricitate din Rusia.

Ne puteți urmări și pe Google News