Oktoberfest: Cu doar 5000 de euro îți rezervi o masă, dar și o infecție cu Covid-19

Oktoberfest: Cu doar 5000 de euro îți rezervi o masă, dar și o infecție cu Covid-19

În plină pandemie de Covid-19, dacă scoți din buzunar 5,000 de euro, poți să îți rezervi o masă la festivalul Oktoberfest.

Renumitul festival Oktoberfest, organizat în oraşul Munchen, atrage aproximativ 6 milioane de vizitatori în fiecare an. În acest moment, organizatorii festivalului nu au luat încă decizia de anulare a evenimentului.

În ciuda incertitudinii, o masă pentru 10 persoane poate fi rezervată, pe anumite platforme online, contra sumei de 5.000 de euro.

În general, pentru a rezerva locuri la mesele din corturile oficiale, vizitatorii nu plătesc nimic sau, în anumite situaţii, o taxă foarte mică. În schimb, ei trebuie să achiziţioneze vouchere pentru băuturi şi preparate culinare. Practic, cu 40 de euro bei două halbe imense de bere și mănânci o friptură de pui.

Guvernul de la Berlin şi cele ale landurilor germane s-au pus de acord miercuri pentru a interzice toate evenimentele publice majore până la sfârşitul lunii august. Ediţia din 2020 a festivalului berii, Oktoberfest, este programată în perioada 19 septembrie - 4 octombrie.

Ne puteți urmări și pe Google News