Atenţie la ofertele ÎNŞELĂTOARE pentru schimbarea furnizorului de energie

Atenţie la ofertele ÎNŞELĂTOARE pentru schimbarea furnizorului de energie

Diverse companii din piaţă desfăşoară, prin intermediul agenţilor de vânzări, activităţi de contractare de noi clienţi şi de determinare a acestora să îşi schimbe furnizorul. Reprezentanţii unor astfel de companii vizitează persoane în vârstă, afirmând că sunt „de la lumină”, că trebuie reînnoite contractele cu vechiul furnizor, pentru a semna de fapt unele noi, cu alţi furnizori, avertizează una dintre marile companii din piaţă.

"În piaţă există cazuri de încălcare a drepturilor fundamentale ale clienţilor privind informarea corectă şi completă privind schimbarea furnizorului. Unele dintre aceste practici creează confuzie în rândul clienţilor", atrage atenţia compania E.ON, furnizorul de energie care acoperă zona de nord a ţării, în judeţe din Moldova, Tansilvania şi Banat. 

Potrivit acesteia, în acest moment diverse companii din piaţă desfăşoară, prin intermediul agenţilor de vânzări, activităţi de contractare de noi clienţi şi de determinare a acestora să îşi schimbe furnizorul. Ne-au fost semnalate cazuri în care reprezentanţii unor astfel de companii vizitează persoane în vârstă, afirmând că sunt „de la lumină”, că trebuie semnate contracte noi şi că E.ON este acelaşi furnizor cu compania pe care aceştia o reprezintă.

Utilizarea noţiunii de „înnoire a contractelor de furnizare” are menirea de a crea confuzie în rândul clienților care au deja încheiate contracte de furnizare energie electrică. 

Ne puteți urmări și pe Google News

"Considerăm că prin aceste practici, consumatorilor  le sunt încălcate drepturile fundamentale cu privire la informarea corectă, clară şi completă astfel încât aceştia să poată lua o decizie în cunoștință de cauză, inclusiv în ceea ce priveşte schimbarea furnizorului", susţine furnizorul.