Pepe era un bărbat foarte gelos și a determinat-o pe Oana Zăvoranu să renunțe la multe proiecte pe care le avea, ca actriță.
După mai bine bine de zece ani de la divorțul care a ținut prima pagină luni în șir, Oana Zăvoranu a dezvăluit motivul care a dus la despărțirea dintre ea și Pepe. Oana Zăvoranu a vorbit despre relația lor în podcastul lui Cătălin Măruță.
Oana Zăvoranu a arătat că Pepe era foarte gelos și, din acest motiv, la un moment dat i-a cerut să renunțe la cariera sa de actriță. Acesta, a mai povestit Oana, nu suporta s-o vadă sărutându-se cu alți colegi de platou, în filme.
„El nu suporta ca eu să mă pup, eram actriță. M-a pus în niște situații foarte delicate față de producători, care îmi ziceau că sunt rol principal și că nu puteau să stingă lumina. Și el avea videoclipurile lui, în care se îmbulina cu alea. Se pupa și el cu altele, dar eu nu i-am zis că doarme pe balcon. M-a pus să aleg între el și carieră și l-am ales pe el, constrânsă de el. Nu a fost bine. Eu am pierdut niște trenuri importante. Eu nu i-am zis lui să renunțe la cântat”, a mai spus bruneta.
Cum s-a produs ruptura
De aici, relația lor a început să se deterioreze, încet, iar într-un final s-a ajuns la divorț. Bruneta a afirmat că pur și simplu nu a mai avut sentimente pentru Pepe, astfel că, la momentul respectiv, a considerat că separarea și divorțul sunt reprezintă cea mai bună opțiune. Ea a subliniat că a fost cea care a pus capăt relației considerând că nu mai are viitor.
„Divorțează Oana Zăvoranu de Pepe. Eu am divorțat de el înaintea lui, dar el nu știe. Nu sunt nebună. El a divorțat pentru că eu nu am mai vrut ca el să mă ierte. N-am să neg niciodată că ne-am iubit și că a fost o relație foarte frumoasă. Nu a divorțat Pepe de Oana, a divorțat Oana de Pepe”, a povestit Oana Zăvoranu.
Pepe s-a recăsătorit din ambiție
Vedeta este de părere că Pepe nu a suferit după ea și s-a căsătorit aproape imediat cu Raluca Pascu, cea de-a doua soție de care a divorțat. Cătălin Măruță a fost nașul de cununie al cuplului.
„Nu era rănit. Un om rănit se ascunde, nu era rănit. Eu nu l-am mai iubit pe Pepe. Eu nu m-am căsătorit din ambiție cu altcineva. Am stat câțiva ani de zile până când l-am găsit pe al meu, pe care îl iubesc pe bune”, a mai spus Oana Zăvoranu.