Oana Roman, în război cu Teo Trandafir, fosta studentă a mamei sale: Mi-ar fi rușine

Oana Roman, în război cu Teo Trandafir, fosta studentă a mamei sale: Mi-ar fi rușineSursa: Arhiva EVZ

Oana Roman s-a enervat după ce a văzut emisiunea „Follow us!”, moderată de Teo Trandafir, fosta studentă a mamei sale, Ilinca Vandici și Mara Bănică, în care s-a vorbit de datoriile rămase de la Mioara Roman. Acestea au declarat că Oana și Catinca Roman nu au suficienți bani să plătească aceste datorii și că va fi foarte greu pentru ele.

Dialogul care a enervat-o pe Oana Roman

„Teo Trandafir: Datoriile de 300.000 de euro trebuie să fie plătite de cele două fete?

Mara Bănică: Nu știu, n-am aprofundat în ultima vreme. Însă știu că, din punct de vedere legal, din păcate, copiii moștenesc și bogățiile și datoriile părinților. Acum nu știu în ce fază procesuală este, dacă s-a încheiat…

Teo Trandafir: Sau în ce fază financiară este ea…

Mara Bănică: Nu cred că are banii ăștia… Ne imaginăm. E vorba de o chirie, pe care au recalculat-o, au dat în judecată, ce era pe vremuri, dar credeam că s-a stins.

Ilinca Vandici: Dar Oana nu este singură…

Teo Trandafir: Și ce crezi, că pe Catinca o dau banii afară din casă?

Ilinca Vandici: Nu despre asta vorbeam, ci despre faptul că dacă sunt două, poate lucrurile ar putea fi un pic mai ușoare, nu știu…

Teo Trandafir: Și dacă ele nu au de unde să plătească, statul de unde își recuperează banii?

Mara Bănică: Se pune sechestru… Așa se procedează de obicei…”, a fost dialogul dintre Teo Trandafir, Mara Bănică și Ilinca Vandici.

Oana Roman a răbufnit

Oana Roman a declarat că în România există lume multă, dar oameni puțini. Fiica lui Petre Roman a mai spus că Teo Trandafir, Mara Bănică și Ilinca Vandici stau și comentează ca țațele despre viața altora și că asta arată că n-au caracter.

Oana Roman,

Oana și Mioara Roman. Sursa foto: Arhiva EVZ

„Aud că se tot comentează încă prin emisiuni despre mine și despre mama… Le roade pe unele grija… Stau ca țațele și își dau cu părerea despre lucruri care nu a legătură cu viața lor. Doar așa în micimea lor, fără caracter și fără Dumnezeu… Își fac păcate aproape jubilând la gândul că poate mie și familiei mele o să ni se întâmple chestii nasoale. Mi-ar fi rușine să mă uit la mine în locul lor. Ce țară plină de oameni de nimic. Cum zicea mama: lume multă, oameni puțini., a spus Oana Roman, pe InstaStory.