Oamenii de știință au mai distrus un mit alimentar. Secretele unei diete sănătoase de Sărbători

Oamenii de știință au mai distrus un mit alimentar. Secretele unei diete sănătoase de SărbătoriSursa foto. EVZ

În perioada sărbătorilor, când avem tendința să mâncăm mai mult decât de obicei, este bine să ne gândim și la sănătate. Chiar dacă tentațiile sunt mari, în această perioadă, când orice gospodină își etalează talentele și cunoștințele, gătind o mulțime de preparate, care mai de care mai apetisante și îmbietoare, trebuie să avem grijă și la ce se întâmplă în corpul nostru.

În ultimii ani, oamenii de știință au făcut o mulțime de descoperiri și au publicat numeroase studii care fac legătura între dietă și sănătate. O alimentație echilibrată, fără excese va ajuta la menținerea unui nivel de sănătate și a unui tonus foarte bun.

În acest context, mai ales că se apropie și zilele de Crăciun când, se știe, excesele alimentare sunt la ordinea zilei, este bine să aveți în vedere câteva lucruri despre dietă și sănătate. Acestea au fost strânse, de specialiștii în nutriție și vă sunt prezentate într-un rezumat.

În primul rând, consumul unei game largi de proteine poate reduce riscul de hipertensiune arterial. Alimente bogate în proteine, precum fasolea, fructele de mare, cerealele integrale și carnea slabă, reduc riscul de hipertensiune arterială, potrivit unui studiu publicat în martie în revista Hypertension.

Persoanele care au consumat în mod regulat patru sau mai multe tipuri de alimente bogate în proteine au avut cu 66% mai puține riscuri de a dezvolta hipertensiune arterială, conform Doctorul Casei.

S-a aflat cel mai bine păzit secret al bucătarilor. Ce trebuie să faci ca peștele să nu se prindă de tigaie

Sursa: Pixabay

Răsturnare de situație în cazul untului

Untul și lactatele integrale pot fi mai sănătoase decât se credea până acum. Untul a fost considerat mult timp un aliment nesănătos din cauza conținutului ridicat de grăsimi saturate și a legăturilor lor cu sănătatea cardiacă precară. O cercetare publicată în Scientific Reports în luna august sugerează că anumite tipuri de grăsimi saturate ar putea îmbunătăți sănătatea.

Consumate în cantități moderate, aceste tipuri de grăsimi saturate, numite C15:0, care se găsesc în unt și în lactatele integrale, ar putea să reducă riscul de îmbolnăvire și să îmbunătățească sănătatea, potrivit cercetării.

Fibrele din pâinea integrală reduc riscul de boli de inimă mai mult decât fructele și legumele. Fibrele sunt o parte importantă a unei diete echilibrate. Un studiu din luna martie sugerează că fibrele din cerealele integrale, cum ar fi cele din pâinea neagră, tărâțele și cerealele (precum ovăzul) pot contribui la reducerea inflamației și a riscului de boli de inimă, potrivit unui studiu realizat în luna martie.

sursa: arhivă EVZ

O dietă de tip mediteranean previne multe probleme

O dietă de tip mediteranean poate reduce riscul de preeclampsie în timpul sarcinii. Aceasta este o complicație a sarcinii cu efecte pe termen lung asupra sănătății inimii. Se caracterizează prin hipertensiune arterială severă și afectarea organelor.

O dietă de tip mediteranean ajută foarte mult, potrivit unui studiu publicat în aprilie în Journal of the American Heart Association. Dieta mediteraneană se bazează pe fructe proaspete, legume, ulei de măsline, cereale, pește, nuci și fasole.

Cât de bine este să consumăm pește

Peștele are o mulțime de beneficii pentru sănătate, precum scăderea colesterolului și echilibrarea zahărului din sânge. Un studiu publicat în iunie în revista Cancer Causes and Control a găsit, de asemenea, o legătură între consumul de pește, de două ori pe săptămână și creșterea riscului de cancer de piele.

Peștele, cum ar fi tonul, poate conține mercur toxic, arsenic și alte substanțe chimice care pot declanșa celulele canceroase, după cum a raportat Landsverk. Dar acesta poate face totuși parte dintr-o dietă sănătoasă și sunt necesare mai multe studii, au spus cercetătorii.

Sursa foto: www.hippopx.com/

Avantajele unui pahar de vin roșu

Băutorii de vin roșu au mai puțină grăsime la stomac decât cei care beau lichior sau bere, sugerează un studiu publicat în revista Obesity Science and Practice. Băutorii de vin roșu aveau mai puțină grăsime viscerală, care se înfășoară în jurul organelor abdominale și care este legată de un risc crescut de boli cardiovasculare.

Riscurile pentru sănătate ale consumului de alcool încă depășesc orice beneficii potențiale, a declarat pentru Insider nutriționistul înregistrat Rhiannon Lambert.

Femeile vegetariene sunt mai predispuse la fracturi de șold decât cele care au o dietă bazată pe carne, potrivit unui studiu publicat în BMC Medicine.

Cercetătorii au studiat date de la peste 26.000 de femei cu vârste cuprinse între 35 și 69 de ani, adunate pe parcursul a 22 de ani, și au descoperit că vegetarienii prezintă riscuri mai mari ca să aibă un accident soldat cu o fractură de șold.

Ne puteți urmări și pe Google News