O sută de taximetrişti, în greva foamei

O sută de taximetrişti, în greva foamei

Aproape 100 de taximetrişti s-au adunat astăzi în faţa Primăriei Capitalei şi au intrat în greva foamei, în semn de protest.

Aceştia cer reducerea accizelor la carburant şi eliminarea taxei de primă inmatriculare pentru transportatorii autorizaţi, pe motiv că aceştia reprezintă o utilitate publică.

Însă acţiunea lor iniţială a fost suspendată. La Bucureşti erau aşteptaţi, astăzi, peste 6000 de taximetrişti pentru a participa la un miting de amploare.

Şoferii ar fi trebuit să se adune în Piaţa Charles de Gaulle în jurul orei 10.00 şi după două ore să pornească spre Calea Victoriei. Marşul urma să continue spre Palatul Parlamentului, iar în Piaţa Constituţie era programat un miting de proteste.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi, Remus Nedelcu, a motivat suspendarea protestului pentru că nu a vrut ca taximetriştii pe care îi reprezintă nu au vrut să fie "prinşi în mijlocul unei lupte electorale".

"În ultimele 48 de ore au apărut presiuni cu caracter politic asupra Asociaţiei noastre atât în Bucureşti, cât şi în ţară, legate de apropiata campanie electorală. S-a dorit transformarea mitingului nostru într-o rampă de lansare electorală pentru diverşi candidaţi, mai ales din Municipiul Bucureşti, lucru care ar fi fost în totală contradicţie cu protestul nostru", a declarat acesta.

Sursa: Mediafax (12:45)

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News