O studentă din Republica Moldova, despre tainele bucătăriei olandeze. Mâncarea cea mai consumată de batavi
- Nicolae Comănescu
- 28 ianuarie 2024, 14:05
O studentă care a plecat din Republica Moldova, în Olanda, a povestit cum s-a adaptat și din punct de vedere culinar la marea schimbare.
Să pleci de acasă, din Republica Moldova, într-o țară străină, în cazul de față, Olanda, este o schimbare profundă. A tot ce înseamnă limbă vorbită și obiceiuri. Se spune că, pentru orice om, o mare provocare o reprezintă partea culinară, atunci când schimbă locul în care trăiește.
Antonela Baractari a plecat din Basarabia, în Țările de Jos, pentru a studia. O aventură plină de transformări cotidiene, pe care a încercat să le amortizeze cât mai repede cu putință.
Trecerea de la mâncare din Republica Moldova la cea din Țările de Jos
Antonela a vorbit pentru siteul diez.md despre capitolul culinar, noile încercări cărora le-a făcut față în Olanda. „Eu sunt tipul de persoană care mereu tinde să exploreze o țară străină prin intermediul bucătăriei, poate pentru că, cel puțin în bula mea din Republica Moldova, toți se mândresc cu mâncarea noastră. Oamenii te servesc cu mămăligă, îți povestesc mult despre sărmăluțe. Adică, mâncarea pentru noi e un întreg ritual”, a spus studenta.
Ea a mai povestit că olandezii aveau o reținere, atunci când venea vorba despre specificul bucătăriei naționale.
„Mereu spuneau că mâncarea lor nu este interesantă, că meniurile sunt rușinoase, că bucătăria e plictisitoare. Practic fiecare coleg care s-a născut în Țările de Jos refuza categoric să-mi facă cunoștință cu bucatele neerlandeze spunând că ele nu merită. Asta m-a șocat foarte mult, dar oricum o perioadă am tot insistat că vreau să le încerc, până în punctul în care o colegă a rămas atât de impresionată de insistența mea, încât m-a invitat la o cină clasică în familia sa.
M-au așteptat să înghit și abia după au pornit să mănânce și ei, pentru că aveau impresia că nu îmi va plăcea”, a mai povestit basarabeanca.
Cel mai consumat produs, în această țară, este cartoful. Prezent în toate formele, la masă.
Cartoful este de bază la masă
„Ei nu prea au mâncare foarte reprezentativă la nivel de denumire. Noi, de exemplu, când spunem «mămăligă», automat ne gândim la felul în care se gătește, pentru ce ocazii. Ei au câteva produse comune pe care le mixează, deci nu neapărat există tipuri de mâncare care se numesc într-un anumit fel.”
Carnea pe care a gătit-o prima dată a fost cea de vită. „Berea, apropo, este o băutură reprezentativă pentru Țările de Jos, cum e la noi vinul, și e de o calitate foarte bună”.
Iar cea mai clasică variantă de mic dejun neerlandez este constituită dintr-o felie de pâine cu cașcaval tânăr deasupra.