Evenimentul Zilei > Social > Moș Crăciun și „Vaccinul infalilibil”
Moș Crăciun și „Vaccinul infalilibil”

Moș Crăciun și „Vaccinul infalilibil”

Episcopul Hușilor, PS Ignatie a fost în acest an de criză una dintre vocile cele mai răsunătoare și curajoase ale Bisericii.

Se povesteşte că pe Moş Crăciun nu l-a duşmănit nimeni niciodată. El este bun şi darnic. La rându-i, prin bunătatea şi dărnicia lui, îi face buni şi darnici pe toţi copiii şi părinţii care îşi văd odraslele fericite. El trăieşte în Valea Râsetelor, pentru că acolo toată lumea este fericită şi zâmbeşte.

Dintr-o dată cinci demoni, care trăiau în peşterile din apropierea castelului, unde se construiau jucăriile pentru copii, au început să-l urască pe Moş Crăciun, pentru „simplul motiv că bătrânul îi bucura pe copii”.

Fiecare demon reprezintă unul din păcatele omului: egoismul, invidia, ura, răutatea şi părerea de rău. Aceştia locuiesc în peşteri, care sunt apropiate una de alta, iar peşterile poartă numele păcatului de care este responsabil fiecare demon. Aşa avem Peştera Egoismului, Peştera Invidiei, Peştera Urii, Peştera Răutăţii şi Peştera Părerii de Rău.

Cine se lasă cotropit de demonul egoismului, va trece negreşit pe la peştera unde locuieşte demonul invidiei, de aici se ajunge în peştera demonului urii, apoi în peştera răutăţii, ca după aceea să nimereşti în peştera demonului părerii de rău, care se spune că este de treabă şi te scoate „la soare şi aer curat”.

Ce s-au gândit aceşti demoni să pună la cale? Să-l convingă, fiecare în parte, pe Moş Crăciun că nu merită să fie bun cu copiii, ca în felul acesta cei din urmă să devină egoişti, invidioşi, plini de ură şi răutăcioşi, umplând, prin patimile lor, peşterile demonilor.

Demonul egoismului îi spune lui Moş Crăciun că este mai bine să ţină jucăriile pentru el, de vreme ce toţi copiii le strică şi nu au grijă de ele. Este o muncă inutilă să le construiască, ca mai apoi să fie distruse de „băieţii gălăgioşi” şi de „fetiţele neastâmpărate”. Moşul respinge această ispită a egoismului, spunând că cei mici „nu mai sunt atât de gălăgioşi sau neastâmpăraţi” şi se bucură să-i facă fericiţi „fie numai şi pentru o zi din an”. Nereuşind să-l înduplece pe darnicul Moş, demonul egoismului s-a întors în peştera sa dezamăgit şi cătrănit.

A doua zi, se duce la castelul lui Moş Crăciun demonul invidiei, spunându-i: de ce te osteneşti să faci atâtea jucării, când sunt atâtea magazine care dispun de tehnologie avansată, făurind jucării frumoase şi rezistente, care aduc şi un câştig pe măsură? Moşul se opune ispitei invidiei, fără să cadă în mreaja ei, replicându-i: mă bucur că sunt magazine de jucării pentru copii, pentru că eu sunt unul singur şi nu pot face atâtea jucării pentru tot anul. Eu trec o dată în an pe la ei, în Ajunul Crăciunului, le dăruiesc jucării, fără să aştept să fiu răsplătit cu ceva, pentru că „muncesc din dragoste şi bunătate şi ar fi păcat să primesc bani în schimbul micilor cadouri”. Şi uite aşa a plecat supărat şi demonul invidiei, pentru că nu a izbutit să-l ademenească şi să-l corupă pe bunul Moş Crăciun.

În a treia zi, se înfăţişează la castelul Moşului demonul urii, care vine şi el cu partea lui de ispitire. Demonul urii spune că sunt atâţia oameni în lume care nu cred că există Moş Crăciun, că unii îl fac „moşneag prost şi aiurit”. Drept urmare, toţi aceştia merită să fie urâţi. Moşul, liniştit şi împăcat, răstoarnă şi această ispită, spunând: eu nu urăsc pe nimeni; cei care urăsc, de fapt, sunt nefericiţi şi fac pe alţii nefericiţi, inclusiv pe copiii lor. „Sărmanii! Oricând aş prefera să-i ajut, nu să-i rănesc”.

Văzând demonii că nu este niciun chip de înduplecare a Moşului, s-au gândit să-l răpească chiar în seara de Ajun, când împărţea copiilor, cu bucurie şi veselie, darurile lucrate, cu migală şi dragoste, în atelierul său. Pe când se afla în sania lui mare, care zbura pe omătul proaspăt aşternut, sub clar de lună şi seninul cerului, gândindu-se la toţi copiii care se vor bucura de darurile primite, demonii aruncă o sfoară, îl împresoară pe Moş, îl răstoarnă din sanie, care era trasă cu viteza gândului de către renii cei vioi, şi îl duc în peşterile lor urâte şi morocănoase.

Însoţitorii Moşului şi-au dat seama mult prea târziu că fusese răpit. Erau trişti că nu ştiau cum să împartă darurile, pe unde să se ducă, cui să le dăruiască după dorinţa şi preferinţa fiecăruia. Se aflau într-un impas mare. Trebuiau să împartă cadourile ca şi cum „Moşul era de faţă”. Din păcate, au făcut „greşeli de tot râsul”. Au încurcat unele jucării, încât băieţii au primit jucării de fete, iar fetele jucării de băieţi. Nici că se putea mai nimerit ca demonii să salte în sus de bucurie, atingându-şi scopul de a-i învrăjbi pe copii între ei şi apoi pe părinţii lor, care vor trece negreşit pe la peştera Egoismului, Invidiei, Urii şi Răutăţii.

Într-un final, reuşesc să împartă darurile şi să facă cât mai puţine greşeli. Din fericire, fiecare copil a primit darul pe care îl aştepta, chiar dacă Moşul era încă prizonierul demonilor celor răi.

Noaptea de Ajun a fost cea mai grea pentru Moş Crăciun. S-a tot frământat cu gândul că poate unii copii vor rămâne dezamăgiţi şi nemulţumiţi, neprimind darurile mult aşteptate. Nu a durat mult această grijă, pentru că a fost risipită de încrederea mare, pe care o avea „în micii săi prieteni” şi de convingerea că toţi copiii se vor trezi dimineaţa de Crăciun cu darurile potrivite în şosetuţe sau în pantofiori.

PAGINA ANTERIOARA CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.