Caz grav la Timișoara. O pacientă cu arsuri grave a fost obligată să plătească transportul la Viena

Caz grav la Timișoara. O pacientă cu arsuri grave a fost obligată să plătească transportul la Viena

Un caz foarte grav arată faptul că sistemul medical românesc nu a construit un spital care să rezolve problemele pacienților care suferă arsuri pe suprafețe mari ale corpului.

Un astfel de caz, al unei femei de 41 de ani, Mihaela Iacob, din Timișoara, a scos la iveală, că nici în prezent, România nu a construit o clinică pentru a-t trata pe marii arși, deși autoritățile au promis acest lucru încă de la cazul Colectiv.

Mihaela Iacob a fost victima unei explozii, provocate de o acumulare de gaze, fapt ce i-a produs arsuri pe o suprafață a corpului, mai mare de 50 la sută. La trei zile de la incident, Mihaela Iacob era tot în România, internată într-un salon comun, unde mai erau încă șase pacienți, asta după ce, în prealabil, a fost operată. Riscul unei infecții în cazul unui pacient cu asemenea răni este unul foarte mare, iar cazarea într-un salon comun, cu circuit normal, crește spre sută la sută acest risc.

Pe lângă probleme mari de sănătate pe care le are, Mihaela Iacob nu avea asigurare medicală, după ce a lucrat în Italia, până la finalul anului trecut, când a decis să se întoarcă în România. Din acest motiv, familia femeii spune că a fost obligată de Statul Român să plătească transportul cu ambulanța, de la Timișoara la Viena. Pacienta a ajuns la Viena și a fost internată într-un salon special.

În replică, ministerul Sănătății susține că au fost semnat documentele de decontare pentru acest caz, către spitalul AKH din Viena, în ciuda faptului că pacienta nu era asigurată. "Deși pacienta nu avea calitatea de asigurat și nu putea beneficia de îngrijiri medicale în străinătate, ea a fost transferată luni, 10 iunie, într-o clinică din străinătate în baza unui acord transmis de Ministerul Sănătății, în cursul zilei de duminică, prin care instituția s-a angajat că va suporta toate cheltuielile pentru îngrijirile medicale care îi vor fi acordate în această clinică", arată Ministerul Sănătății, fiind citat de Libertatea.

 

Ne puteți urmări și pe Google News