O nouă promisiune făcută șoferilor de ministrul Transporturilor. Autostrada 10 va fi completă în 2021

O nouă promisiune făcută șoferilor de ministrul Transporturilor. Autostrada 10 va fi completă în 2021

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, a anunţat vineri că anul acesta se va putea circula pe întreaga autostradă Sebeş-Turda, în condiţiile în care constructorul a dat asigurări că lotul 2 al autostrăzii va fi gata în toamnă.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a vizitat, vineri, tronsonul Nădăşelu - Poarta Sălajului al Autostrăzii Transilvania, aflat în execuţie. În urma discuțiilor cu constructorul, ministrul a scris pe pagina sa de Facebook că are asigurări că lotul 2 al autostrăzii va fi gata în toamnă.

„O altă oprire pe traseul şantierelor. Împreună cu Dan Barna, astăzi am fost şi pe autostrada Sebeş-Turda - lotul 2, unde m-am asigurat că anul acesta, aşa cum am anunţat, vom deschide tronsonul de 29 de km dintre Alba Iulia şi Aiud. Am obţinut promisiunea fermă a constructorului că în toamnă lotul va fi gata şi că pe întreaga A10 se va putea circula în acest an. În plus, antreprenorul a finalizat soluţia tehnică de remediere a alunecării de teren care a creat probleme la km 19 şi s-a apucat de implementarea ei. Pe tronson se aştern zilnic circa 2.000 de tone de asfalt. Aşadar, sper să încheiem odată acest proiect mult întârziat, demarat în 2014 şi care ar fi trebuit să fie gata în 2016 (!) şi să putem circula în sfârşit pe autostrada care face legătura între două coridoare principale, A1 Sibiu-Deva-Timişoara-Arad şi A3 Mureş-Cluj-Oradea”, a scris ministrul Transporturilor.

Nodul de la Sebeş va fi gata în iulie

El a mai scris că nodul de la Sebeş, care face legătura între A10, DN1 şi A1, va fi gata în iulie.

„Încă un anunţ: nodul de la Sebeş - pe care tocmai l-am vizitat şi care face legătura între A10, DN1 şi A1 - va fi gata în iulie, conform promisiunii constructorului. Aici va fi o finalizare a nodului în două etape. În prima fază, pe 15 iulie, vor fi terminate bretelele dinspre Deva, iar la final de iulie cele dinspre Sibiu”, a mai scris Cătălin Drulă.

Ministrul declarase, la TVR, că autostrăzile sunt absolut necesare în România, întrucât reduc riscul accidentelor rutiere. Parapetul median de pe autostrăzi sau drumuri expres reduce riscul impactului frontal, cel mai periculos dintre toate şi soldat cu cele mai multe victime.

„Cea mai importantă măsură de siguranţă pe care ar putea să o facă România, să construim infrastructură nouă”, a afirmat Drulă.