O nouă obligație pe care o au școlile față de părinți. Ce au decis oficialii de la Ministerul Educației

O nouă obligație pe care o au școlile față de părinți. Ce au decis oficialii de la Ministerul EducațieiSursa foto: Arhiva EVZ

Unităţile de învăţământ trebuie să comunice permanent părinţilor informaţiile necesare privind derularea activităţilor didactice, eventualele reorganizări de program sau modificări în capacitatea de supraveghere a elevilor pe durata prezenţei în spaţiul şcolii.

Anunțul a fost făcut de oficialii Ministerului Educaţiei, în contextul declanşării grevei generale. Instituţia respectivă a precizeazat că face toate eforturile ca procesul educaţional să continue, iar elevii să fie în siguranţă în unităţile de învăţământ.

"Vom continua să avem un dialog constant şi deschis cu reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământul preuniversitar, pentru a găsi cele mai bune soluţii în baza Legii dialogului social nr. 367/2022. Reamintim că responsabilitatea Ministerului Educaţiei este atât faţă de angajaţii din sistem, cât şi faţă de milioanele de elevi şi părinţi din România", adaugă sursa citată.

Ce obligație au unitățile de învățământ față de părinți. Anunțul făcut de oficialii de la Ministerul Educației

De asemenea, Ministerul Educaţiei menţionează că ia toate măsurile prevăzute de cadrul legal, ce intră în domeniul său de competenţă, pentru a evita declanşarea grevei generale începând cu 22 mai 2023.

"Suntem preocupaţi şi întreprindem demersurile necesare pentru protejarea dreptului la educaţie al elevilor. Am avut astăzi o videoconferinţă cu inspectoratele şcolare judeţene, în cadrul căreia le-am prezentat cadrul general al dialogului social şi le-am transmis să monitorizeze constant modul în care se derulează activitatea educaţională la nivelul judeţelor, comunicând permanent cu toţi actorii implicaţi în procesul educaţional. În acest demers, contăm şi pe responsabilitatea directorilor fiecărei unităţi de învăţământ", se mai arată în comunicat.

Sindicatele vor să declanșeze o grevă generală la începutul săptămânii viitoare. Marea majoritate a membrilor susțin această decizie

Sindicatele din Educaţie au anunţat că vor declanşa luni, 22 mai, greva generală. Potrivit preşedintelui Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, greva generală este susţinută de 71% dintre membrii de sindicat.

"Conform legii, greva e făcută de membrii sindicat, nu avem treabă cu ceilalţi. Noi ne raportăm la membrii sindicat, adică din 145.000 de membri ai FSLI, sunt 105.000 care intră în grevă", a explicat el, conform Agerpres.