O nouă amenințare pentru România: Noua tulpină lovește în plin val patru. Semnal de alarmă de la specialiști

O nouă amenințare pentru România: Noua tulpină lovește în plin val patru. Semnal de alarmă de la specialiști

„Această variantă B.1.X are un punct de plecare, cel mai probabil, tot din Africa și a ajuns în Franța, dar deocamdată nu este un lucru sigur că se transmite mai ușor mai departe. E doar de urmărit”, a spus medicul infecționist Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, comentând noua tulpină de coronavirus raportată în Franța.

În luna octombrie, ziarul francez Le Telegramme făcea publică o nouă variantă a virusului COVID-19. Aceasta este cunoscută sub denumirea de B.1.X sau B.1.64. A apărut pentru prima dată la o școală din Bretania, Franța, unde 24 de persoane s-au infectat. Conform informațiilor oferite de celebra publicație, școala unde a apărut noua variantă de COVID-19 a fost nevoită să suspende cursurile la 50% din clase.

Apar noi mutații ale virusului SARS-COV-2

Momentan, această variantă este ținută sub control de către specialiști. Conform informațiilor transmise de Agenția Regională de Sănătate Franceză, din 26 octombrie nu a mai fost înregistrat niciun caz de infectare cu varianta B.1.X. Cu toate acestea, mutația rămâne în atenția epidemiologilor, care evaluează felul în care aceasta se adaptează și care este nivelul său de virulență.

Delta și subvariantele sale sunt cele care domină marea majoritate a țărilor, însă își fac simțită prezența și alte variante. Cazuri de infectare cu B.1.X au fost descoperite și în Italia, Elveția, Scoția și Regatul Unit.

Medicul Adrian Marinescu explică virulența noii tulpini

În acest context, directorul medical de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”, medicul Adrian Marinescu, a explicat că varianta ar putea prezenta un pericol de a reduce eficiența vaccinurilor, însă momentan este posibil să nu prezinte o virulență agresivă.

„Noua variantă de coronavirus apărută recent în Franța trebuie urmărită cu atenție, însă este posibil să nu se transmită ușor. Chiar dacă unele dintre ele erau agresive (cum au fost variantele din Africa sau Brazilia) nu s-au transmis ușor și atunci au rămas, cumva, la nivel de cazuri izolate.

Varianta B.1.X ar putea reduce eficiența vaccinurilor

Nu putem spune nici că există o interferență clară cu vaccinurile, deocamdată se discută despre cel puțin o mutație care este la nivelul proteinei Spike. Acest lucru ar putea să ridice probleme legate de eficiența vaccinurilor, dar sunt lucruri de discutat.

Dacă sunt doar cazuri izolate, nu va juca un rol – va fi o perioadă de monitorizare și este de văzut, concret, cum se răspândește. Trebuie să monitorizăm atât tulpina nouă, cât și alte variante care apar”, a explicat medicul Adrian Marinescu pentru fanatik.ro.