O întâlnire istorică. Ce cadou i-a oferit episcopul Bercea Papei Leon al XIV-lea

O întâlnire istorică. Ce cadou i-a oferit episcopul Bercea Papei Leon al XIV-lea

Preasfințitul episcop Bercea a cerut și a primit binecuvântarea Papei Leon al XIV-lea pentru Episcopia Oradea și pentru întreaga țară.

Episcopul sfinţit în clandestinitate citea în limba română pentru Papă

Episcopul greco-catolic Virgil Bercea e unul dintre  puținii români care a avut prilejul de a strânge mâna papilor de la Vatican și a primi binecuvântare de la aceștia. La 6 noiembrie 1996, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop coadjutor al Eparhiei de Oradea Mare. Episcopul Bercea l-a cunoscut pe Papa Ioan Paul  II-lea în 1990. A fost în vizită cu unchiul său, cardinalul  Alexandru Todea.

Sursa foto: egco

"Eram inginer şi preot, sfinţit în clandestinitate, deja de 9 ani. Preasfinţitul Alexandru i-a spus aceste lucruri Sfântului Părinte, Papa m-a bătut pe umăr, dar eu nu ştiu nimic ce mi-a spus. Pentru că era cea mai fericită zi din viaţa mea și era prea emoționat", mărturisea PS Virgil Bercea la 24 de ani după acel eveniment, pentru site-ul episcopiei.    Pe parcursul numeroaselor întâlniri pe care le-au avut, spunea că  Papa Ioan Paul al II-lea  l-a chemat la el. Dorea " să-i citesct texte în limba română...Voia să audă cum le citesc eu”.

Prima întâlnire a episcopului Bercea cu noul Papă

Cu prilejul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea  la Bucureşti, la cimitirul Bellu, acolo la mormintele episcopilor greco-catolici, Suveranul Pontif l-a luat de mână pe episcopul orădean.

Sursa foto: vaticannews

Cu Papa Francisc, episcopul greco-catolic al Oradiei a avut multe întâlniri. De fiecare dată a dus la Vatican un semn din țara lui, din orașul lui. La o întâlnire, Episcopul Bercea i-a dat Papei Francisc o icoană a Fecioarei Maria și acatistul Fericiților episcopi martiri greco-catolici români și un album de fotografii cu Oradea semnat de Ovi D.Pop. Prilejul ca episcopul greco-catolic al Oradiei să îl întâlnească pentru prima dată  pe Papa Leon XIV a fost  în Audiența Generală.

Papa Leon al XIVlea : "Un om cald, apropiat de oameni, puțin timid"

Aceasta a fost  organizată  cu ocazia Jubileului Bisericilor Orientale. Evenimentul a avut loc la Vatican, în Aula Paul al VI-lea, miercuri, 14 mai. Virgil Bercea nu a mers cu mâna goală la Vatican. I-a făcut Papei Leon al XIV-lea cadaou un engolpion, o iconiță rotundă,  de aur, cu chipul  Maicii Domnului. Episcopul Bercea a rămas plăcut impresionat de noul Papă. Spune că e "un om cald, apropiat de oameni, puțin timid".Preasfințitul Virgil i-a spus Suveranului Pontif că vine din Oradea. Un oraș multiconfesional, unde sunt patru episcopi.

Sursa foto: egco

La audiența jubiliară au participat cinci episcopi din România: Preasfinţia sa Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea; Preasfinția sa Claudiu Lucian Pop, episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla; Preasfinția sa Mihai Frățilă, episcop greco-catolic de București; Preasfinția sa Călin Ioan Bot, episcop greco-catolic de Lugoj și Preasfinția sa Cristian Dumitru Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș.

Ne puteți urmări și pe Google News