O franțuzoaică îi provoacă pe timișoreni să privească lumea cu ochi noi

O franțuzoaică îi provoacă pe timișoreni să privească lumea cu ochi noi

Gravity, instalația video a artistei franceze Josépha Blanchet, îi provoacă pe timișoreni să privească lumea cu noi ochi. Aceasta va fi prezentată publicului luni, 2 octombrie, de la ora 19,00, la Casa Artelor din Timișoara (str. Augustin Pacha nr. 8).

Artista franceză Josépha Blanchet expune la Timișoara o instalație video care provoacă privitorul să accepte lumea din jurul său și pe sine însăși, dintr-o altă perspectivă. ” Explorarea vizuală este un proces activ și dinamic de cunoaștere a lumii. Factorii contextuali și personali îl influențează, iar ideea de spațialitate devine ea însăși un participant activ în dezvoltarea acestuia. Acest lucru devine evident când ne gândim la modul în care ființa umană se raportează la spațiul interior și la cel exterior, la experiențele pe care le acumulează și la relațiile pe care le construiește. Plasând corpul uman într-un mediu situat “în afara lumii”, într-o zonă fără gravitație, o lume abstractă, într-un spațiu fără spațiu, artista franceză multiplică ideea de relaționare a ființei cu ceea ce (nu) o înconjoară, provocând privitorul să analizeze el însuși posibilitatea existenței proprii într-o dimensiune metafizică. Omul se află, întotdeauna, într-un spațiu cunoscut alături de alte entități pe care le poate întâlni de-a lungul existenței sale”, transmit organizatorii evenimentului artistic.

Practic, Josépha Blanchet interoghează posibilitatea existenței ființei umane într-un spațiu negativ, nedescoperit încă, posibil, dar improbabil la nivelul percepției. Un spațiu în care materialitatea, relaționarea sau contextualizarea dispar, pentru a descoperi ființa prin intermediul mișcării.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Josepha Blanchet s-a născut în 1985, la Toulouse (Franța) și a absolvit, în anul 2010, Universitatea de Arte din Toulouse – specializarea pictură. Practica sa artistică este orientată spre video și fotografie, deși tehnica picturală încă transpare în lucrările sale, care au în centru figura umană și modul în care corpul omenesc este reprezentat în raport cu lumea exterioară, dar și cu cea interioară. 

Expoziția va fi deschisă până pe 21 octombrie și este organizată de META Spațiu, Casa Artelor - Direcția Județeană pentru Cultură Timiș și Fundația Herczeg. META Spațiu dezvoltă proiecte de artă contemporană pentru a sprijini și a prezenta activitatea unor artiști români, dar și internaționali, cu intenția de a oferi o perspectivă intensă asupra scenei artistice central-europene.